Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Buzunarul cetăţeanului

În sectorul privat - cel care duce în spate tot PIB-ul României fără a beneficia de vreo amnistiere fiscală - orice investiţie este calculată până la ultimul bănuţ, tocmai pentru a reduce la minim riscul ca afacerea să iasă în pierdere. Dar atunci când e vorba de banul public totul se schimbă. Şi nu e vorba doar de irosirea lui pe scenarii politice scoase din burtă, fără un studiu de piaţă - ca să vorbim în termeni economici, sau fără un studiu de fezabilitate - că tot sunt la modă. Te-ai fi aşteptat, ca cetăţean, ca la a doua tentativă de suspendare iniţiatorii să vină cu temele făcute. La privat nu-ţi dă nimeni o a doua şansă dacă ai fi pierdut 18 milioane de euro (costul estimat al referendumului din 2007, fără a mai pune la socoteală timpul pierdut în Parlament şi banii tocaţi de ambele tabere). Dimpotrivă, ai fi fost pus să-i dai înapoi din propriul buzunar.
Cum bugetul statului este cheltuit pe ascuns, cetăţeanul nu simte mâna statului băgată adânc în buzunarul lui. Cetăţeanul ştie doar că plăteşte impozite, în schimbul cărora aşteaptă respectul cuvenit şi servicii publice din ce în ce mai bune. Ce nu ştie cu certitudine - deşi bănuieşte - este că nu primeşte pe cât oferă, ci mult mai puţin.
Perioada electorală în care ne aflăm arată cum stau lucrurile la nivel naţional. La începutul anului, zeci de studii de fezabilitate au fost împărţite cu generozitate de Guvern. Multe au acelaşi subiect ca alte studii făcute anterior şi care au depăşit termenul de valabilitate de doi ani - maximul acceptat pentru deschiderea şantierelor de execuţie. Planul guvernamental viza împuşcarea a doi iepuri: clientul politic este mulţumit, iar cetăţeanul este şi el mulţumit (a se înţelege păcălit) că cineva se gândeşte la nevoile lui. Dar investiţiile reale lipsesc cu desăvârşire. Punctual, aşa-numitele pomeni electorale - cum ar fi reparaţiile votate zilele acestea pentru greşeli administrative - creează, la fel, impresia grijii pe care o poartă regimul politic pentru cetăţean. Însă regimul se crede un fel de haiduc în acest caz, pentru că banii care acoperă pagubele făcute de propriii angajaţi trebuie luaţi din altă parte, respectiv din bugetul public. Adică tot de la cetăţean.
Situaţia se nuanţează şi mai mult la nivel local. Aici, se vede şi mai bine diferenţa dintre eficienţa cheltuirii banului privat şi risipa mascată în zgârcenie birocratică a cheltuirii banului public. De exemplu, reabilitarea Bulevardului Dorobanţilor a schimbat în bine aspectul acestei importante artere de circulaţie. Dar parcarea autovehiculelor la bordură - fiecare la ce unghi vrea proprietarul - face inutile spaţiile verzi care separă trotuarele de carosabil. Impropriu spus "verzi", pentru că nu creşte fir de iarbă printre copaci. Este un detaliu care a mai fost semnalat de altfel în ziarul nostru şi care denotă cât de superficial sunt realizate proiectele oraşului. Exemplele sunt numeroase, de la renovarea cu repetiţie a fântânii cinetice şi până la veşnica problemă a sistemului de canalizare. Astfel, cetăţeanul va continua să se întrebe: Ce am câştigat?

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii