Mergi la conţinutul principal

Buzoian de 40 de ani, prins băut la volan pe raza localității Vișani

șoferul  avea o îmbibație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat

 

Un bărbat de 40 de ani din Buzău a fost depistat sub influența alcoolului în timp ce tranzita județul Brăila. Acestuia i s-a întocmit dosar penal.

În noaptea de 17 iunie, în jurul orei 03:10, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea un vehicul pe DJ 203A, pe raza localității Vișani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei”,

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro