Mergi la conţinutul principal

Buzoian de 19 ani, electrocutat la Blasova. Venise la pescuit cu tatăl său

Un buzoian în vârstă de 19 ani, care făcea parte dintr-un grup venit la pescuit pe lacul Blasova, s-a electrocutat, sâmbătă, 18 iulie, după ce a atins cu firul undiței un fir de înaltă tensiune. Martorii spun că tragedia s-a petrecut sub  ochii disperați ai tatălui tânărului. Din păcate, victima n-a mai putut fi salvată.

Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila ne-a informat că ”un tânăr de 19 ani, din județul Buzău, în timp ce se afla la pescuit în zona Blasova, ar fi atins cu undița firele de înaltă tensiune și s-ar fi electrocutat, rezultând decesul acestuia. Tânărul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. În cauza a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.

Nu este primul incident de acest gen în acea zonă, unde liniile de înaltă tensiune reprezintă un adevărat pericol pe care mulți pescari îl ignoră, din păcate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro