Mergi la conţinutul principal

Bulgaria anunţă închidrea graniţelor pentru imigranţii ilegali

„Jandarmeria şi poliţia au oprit refugiaţii la 40 de kilometri de graniţa noastră şi permit să treacă doar maşinile şi camioanele. Secretarul şef din Ministerul de Interne se află la faţa locului şi va avea şi o întâlnire cu prim-ministrul turc", a mai spus Borissov.
Forţele de securitate bulgare au reţinut 137 de cetăţeni străini în capitala Sofia, într-o razie care a avut drept scop combaterea migraţiei ilegale. Străinii, care au susţinut că sunt din Siria, vor fi interogaţi pentru a se determina cum au intrat în ţară şi dacă au dreptul să li se acorde statutul de refugiat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro