Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Braileanca prinsa in vama cu 800 de grame de aur

Aproximativ 800 grame de bijuterii din aur au fost descoperite de politistii constanteni in bagajul unei brailence care venea din Turcia. Femeia, in virsta de 48 de ani, nu avea de gind sa declare bunurile, motiv pentru care intreaga cantitate de aur i-a fost ridicata, urmind a fi predata Bancii Nationale a Romaniei.
Comisarul sef Adrian Burcea, purtatorul de cuvint al Politiei de Frontiera Constanta, a declarat ca braileanca a fost descoperita duminica, la ora 2.40, la Punctul Comun de Trecere a Frontierei Vama Veche - Durankulac. Acolo, o echipa comuna de control romano-bulgara, impreuna cu politisti de frontiera de la Braila, au verificat autocarul unei firme de transport persoane care venea din Turcia, cu destinatia Romania. Asa a fost descoperita braileanca, in bagajele careia oamenii legii au gasit, ascunse, peste 110 piese de bijuterii constind in lantisoare, bratari, medalione si cercei, in cantitate de 656 grame metal galben si 134 grame metal alb. Femeia a fost "trasa" de urechi pentru ca a incercat sa scape fara a declara bijuteriile, intreaga cantitate fiind indisponibilizata in vederea confiscarii. Bunurile urmeaza sa fie trimise la Bucuresti, la un laborator specializat, pentru a fi expertizate si apoi predate la Banca Nationala a Romaniei. Comisarul sef Adrian Burcea a mai precizat ca turista va fi sanctionata contraventional de organele vamale, in conformitate cu normele Codului Vamal European.




Categorie articol: 

Comentarii