Mergi la conţinutul principal

Braconaj cu arcul, în Insula Mare

* la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, din Brăila, au fost descoperite și ridicate 5 cadavre eviscerate ce par a fi de iepure, rață, gâscă, o bucată de carne cu os * s-a găsit şi o cartușieră ce conținea 25 de cartușe și două autorizații de vânătoare colectivă necompletate cu ieșiri în teren * la o fermă agricolă din Insula Mare a Brăilei, folosită de același bărbat, au fost descoperite 20 de tuburi de cartușe,și jumătate de carcasă eviscerată ce pare a fi de iepure

 

 

 

Bărbat acuzat de braconaj cinegetic. În dimineața de 24 noiembrie, polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila au efectuat trei percheziții domiciliare în Insula Mare a Brăilei și în municipiul Brăila. „La domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Brăila, au fost descoperite și ridicate 5 cadavre eviscerate ce par a fi de iepure, rață, gâscă, o bucată de carne cu os, o cartușieră ce conținea 25 de cartușe și două autorizații de vânătoare colectivă necompletate cu ieșiri în teren”, au precizat polițiștii.

De asemenea, la o fermă agricolă din Insula Mare a Brăilei folosită de același bărbat, au fost descoperite și ridicate 20 de tuburi de cartușe, o arbaletă supusă notificării, un proiector adaptat pentru alimentarea la bateria autoturismelor și jumătate de carcasă eviscerată ce pare a fi de iepure. Astfel, bunurile găsite au fost ridicate în vederea continuării, fiind întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro