Mergi la conţinutul principal

Brăilenii pot face vizite gratuite la dentist

Brăilenii care au calitatea de asigurat pot beneficia gratuit, începând din această lună, în cabinetele care au contracte cu casele de asigurări, de următoarele servicii: tratamentul cariilor simple şi gangrenelor pulpare, extracţii ale dinţilor, proteze o dată la 10 ani, sigilarea dintelui - o dată la 2 ani -, pansament calmant/ drenaj de canal, extracţii ale dinţilor de minte la copii etc. În plus, asiguraţii vor beneficia anual de o consultaţie gratuită la dentist, ce include control oncologic şi igienizare. Chiar şi neasiguraţii vor avea dreptul la unele servicii stomatologice.
Contactat telefonic, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Brăila, dr. Dumitru Anghelescu s-a arătat încântat de reintroducerea consultaţiilor stomatologice gratuite pentru că, spune el, formula a funcţionat foarte bine şi anii trecuţi. Doctorul stomatolog a precizat totuşi, că anul acesta a scăzut numărul de servicii decontate parţial de CNAS. "Pachetul de bază este împărţit în două secţiuni. Una care se adresează întregii populaţii şi una care se adresează numai celor asiguraţi (...)Tot ce se desfăşoară în relaţie contractuală cu CNAS-ul se desfăşoară într-un plafon lunar. Anii trecuţi plafonul în medie a fost de 1.000 de lei/lună. Acum cred că va fi dublu, adică undeva la 2.000 de lei, pentru că au fost alocate fonduri şi pentru cele 5 luni care au trecut. Au fost 80 de milioane de lei pentru întreaga ţară. Dacă plafonul se epuizează în primele 3 zile, restul pacienţilor trebuie să aştepte până luna următoare şi tot aşa", a explicat preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Brăila. Medicul recunoaşte totuşi că nu este de acord cu un singur lucru: "De regulă, pacienţii au nevoie de două proteze, iar Casa nu decontează decât una la 10 ani. Pe mine ca specialist, vă spun sincer, mă bufneşte râsul. La persoanele în vârstă unde apare osteoporoza, protezele se schimbă mult mai des".

Investigaţiile paraclinice costă

Serviciile din pachetul minimal (pentru neasiguraţi) sunt servicii de urgenţă, respectiv pansament calmant/drenaj endodontic, tratamentul paradontitelor apicale (prin incizie) cu anestezie prin infiltraţie, tratamentul afecţiunilor parodonţiului cu anestezie prin infiltraţie, chiuretaj alveolar şi tratamentul hemoragiei, decapuşonarea la copii, reducerea luxaţiei articulaţiei temporo-mandibulară, reparaţie/rebazare proteză şi reparaţie aparat ortodontic. Mai trebuie precizat că noul pachet de bază mai prevede ca persoanele beneficiare ale pachetului minimal suportă integral costurile pentru investigaţiile paraclinice recomandate cum ar fi radiografiile dentare şi tratamentul prescris.
Noul pachet de bază şi contractul - cadru pentru anii 2014-2015, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, au fost aprobate prin Hotârârea de Guvern nr.400/2014. De asemenea, normele metodologice de aplicare în 2014 a contractului-cadru au fost aprobate printr-un ordin comun CNAS-MS nr.619/360/2014.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro