Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Brăilenii pârjolesc câmpurile fără nicio reţinere. Zeci de focare, în doar câteva zile

• în ciuda restricţiilor şi a amenzilor care pot ajunge până la 2.500 lei, mulţi brăileni din mediul rural dau foc la resturile vegetale de pe câmp • în primele zece zile ale lunii martie, pompierii brăileni s-au confruntat cu 86 de incendii de vegetaţie • spre comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut a fost consemnat un singur incendiu, iar în 2017 au fost doar 6 • în ciuda zecilor de incendii provocate pe câmpuri, nici ISU şi nici Garda de Mediu nu au aplicat nicio amendă, până ieri

 

În ultimii ani, fenomenul incendiilor apărute în urma arderii intenţionate a vegetaţiei uscate părea aproape eradicat pe raza judeţului Brăila, asta după ce amenzile aplicate pentru această contravenţie au fost mărite substanţial. Anul acesta, însă, brăilenii din mediul rural par să nu mai fie speriaţi de amenzi. Cel puţin aşa reiese din situaţia prezentată de pompieri, care informează că, de la începutul lunii martie şi până în prezent, subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila au participat la 86 de intervenţii pentru limitarea şi lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată manifestate în zona de competenţă. “Comparativ cu aceeaşi perioadă, în anul 2017 s-a intervenit la şase incendii de vegetaţie uscată, iar în anul 2018 la un singur incediu”, precizează Biroul de Presă al ISU Brăila.

La nivelul judeţului nostru, în conformitate cu Ordinul Prefectului judeţului Brăila, nr. 135 din 14.04.2016, aflat încă în vigoare, primarii localităţilor verifică împreună cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, prin şeful serviciului voluntar sau o persoană desemnată, ca în perioadele de secetă prelungită sau caniculă arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale să fie interzisă.

De asemenea, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau a vegetaţiei ierboase este permisă numai cu acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi cu informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

“Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării  focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional conform prevederilor H.G.R. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, cu amenzi cuprinse între 1000 - 2500 de lei. Personalul inspectoratului a intensificat diseminarea prin activităţi proprii de informare preventivă a regulilor de prevenire a incendiilor la utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei pentru arderea resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile. Fumul degajat de astfel de incendii poate  pune în pericol atât sănătatea populaţiei cât şi traficul rutier sau feroviar”, mai precizează reprezentanţii ISU.

Totuşi, în ciuda pericolului reprezentat de arderea necontrolată a vegetaţiei uscate, până ieri nu a fost aplicată nicio sancţiune la nivelul judeţului Brăila, nici de ISU şi nici de Garda de Mediu. Reprezentanţii Gărzii de Mediu ne-au precizat, de altfel, că această instituţie este îndrituită să sancţioneze arderea miriştilor, nu a vegetaţiei uscate care se arde în această perioadă a anului.

 

Cum se procedează la arderea resturilor vegetale, în cadrul operaţiunilor autorizate

Pompierii reamintesc câteva reguli ce trebuie respectate la arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale. Astfel, arderile se vor executa numai pe  timp de zi şi în condiţii meteo fără vânt. Pentru arderea vegetaţiei uscate (plantele cu rădăcină în pământ care s-au uscat şi care nu se mai utilizează în sistemul economic) şi a resturilor vegetale (deşeurile vegetale rezultate în urma activităţilor de curăţare a copacilor, arbuştilor, zonelor de siguranţă de-a lungul căilor ferate şi drumurilor, de rărire a pădurilor şi altele asemenea), se vor lua următoarele măsuri:

- colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

- curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

- asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

- supravegherea permanentă a arderii;

- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

- se interzice acoperirea cu pământ a focarelor;

- supravegherea permanentă a copiilor;

- fumatul în locuri special amenajate şi stingerea resturilor de ţigară în scrumiere, înainte de a fi aruncate.




Categorie articol: 

Comentarii