Mergi la conţinutul principal

Brăileni acuzaţi de furt calificat

Oamenii legii i-au găsit în rezervor 30 de litri de produs petrolier brun închis, posibil ţiţei, despre care au stabilit că l-a sustras, în iulie 2008, de la o sondă dezafectată din zonă.

Tot pentru furt calificat va fi cercetat şi un brăilean de 30 de ani din Chiscani, care a pătruns fără drept în curtea unui localnic, şi i-a sustras 21 de găini. Dănuţ B. a fost reclamat la Postul de Poliţie din localitate vineri seară, de proprietarul păgubit. Pe lângă furt, tânărul este acuzat şi de săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro