Mergi la conţinutul principal

Brăilean prins cu o armă neletală, deţinută ilegal

* în urma unor percheziţii, de la domiciliul unui bărbat de 38 de ani, din comuna Vădeni, a fost ridicată o armă neletală, fiind întocmit pe numele acestuia dosar penal

 

 

 

 

Percheziţii domiciliare. Joi dimineață, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila, au efectuat trei percheziții la domiciliile a doi bărbați, în vârstă de 37 și 38 și de ani, din sat Pietroiu, comuna Vădeni, și a unui tânăr de 29 de ani, din aceeași localitate.

În urma activităților, de la domiciliul bărbatului de 38 de ani a fost ridicată o armă neletală, fiind întocmit pe numele acestuia dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării. 

De asemenea, de la domiciliul bărbatului de 37 de ani au fost ridicate  un număr de 1.960 de țigarete, pe numele acestuia fiind intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro