Mergi la conţinutul principal

Brăilean de 58 de ani, găsit decedat în locuința care a luat foc. Ar fi adormit cu țigara aprinsă

Un brăilean în vârstă de 58 de ani a fost găsit carbonizat în casa sa de pe strada Moldovei din cartierul Chercea. Locuința a fost cuprinsă de un incendiu, duminică seara, în jurul orei 22.00, iar pompierii au sosit la fața locului cu trei autospeciale de stingere și o autospecială SMURD dar, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bărbatul care, din câte se pare, ar fi adormit cu țigara aprinsă. Focul a mistuit bunurile dintr-o încăpere și circa 50 metri pătrați din acoperișul casei. La fața locului, o altă persoană, în vârstă de 25 de ani, a suferit un atac de panică, primind asistență medicală din partea personalului sanitar de pe autospeciala SMURD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro