Mergi la conţinutul principal

Brăila şi Galaţi, în luptă pentru un loc în Liga a III-a

• Viitorul Ianca şi Unirea Braniştea sunt lideri în acest moment • patru echipe au însă şanse de a câştiga competiţia în cele două campionate ale Ligii a IV-a • la juniorii A1 campioana judeţului Brăila va evolua în compania campioanei judeţului Vrancea

 

Miercuri dimineaţă, la sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, ediţia 2018-2019. Tragerea la sorţi s-a făcut la nivelul judeţelor deoarece, în lupta pentru locul întâi, în majoritatea campionatelor de Liga a IV-a sunt angrenate mai multe formaţii.

Pentru prima dată împerecherile s-au făcut după alte criterii. Astfel, înainte de tragerea la sorţi s-au stabilit şapte regiuni, toate însumând 42 de echipe.

Brăila a făcut parte din regiunea a 7-a, alături de judeţele Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău şi Vrancea, iar după tragerea la sorţi campioana judeţului nostru va juca barajul de promovare în Liga a III-a în compania campioanei judeţului Galaţi.

În ambele campionate, în lupta pentru locul întâi sunt angrenate câte patru echipe. În Liga a IV-a a judeţului Brăila după 16 etape pe locul întâi se află Viitorul Ianca cu 39 de puncte. Locul al doilea este deţinut de CS Făurei - 36 puncte, al treilea de Voinţa Vişani - 35 puncte, iar al patrulea de ACSC Cazasu - 34 puncte. În judeţul Galaţi, după 13 etape, ordinea este următoarea: 1 Unirea Braniştea - 31 puncte, 2 Universitatea Dunărea de Jos - 30 puncte, 3 Zimbrul Slobozia Conachi - 30 puncte, 4 Gloria Iveşti - 28 puncte.

“Universitatea Dunărea de Jos pare favorită la locul întâi. Consider că va fi un meci echilibrat între cele două campioane ale Ligii a IV-a din cele două judeţe. Nu este cea mai bună tragere la sorţi, dar mai întâi cred că ar trebui să ne concentrăm pentru competiţia internă şi apoi vom vedea ce va urma”, a declarat Viorel Ciucaşu, antrenorul formaţiei de pe locul întâi din judeţul Brăila, Viitorul Ianca.

La juniori A1 judeţul Brăila a picat la tragerea la sorţi cu judeţul Vrancea. În acest moment Viitorul Ianca se află pe primul loc şi se poate considera deja câştigătoarea competiţiei juvenile. Echipa din Ianca are 45 de puncte, următoarea clasată fiind ACSC Cazasu cu 36 puncte. În campionatul juniorilor A1 mai sunt de disputat doar două etape, cu menţiunea că Viitorul Ianca mai are de jucat restanţa cu Dacia Unirea.

Campioana judeţului Vrancea va juca barajul de promovare în Liga a III-a împotriva campioanei judeţului Constanţa, iar echipa de pe primul loc din judeţul  Tulcea va juca împortiva campioanei judeţului Buzău.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro