Mergi la conţinutul principal
Notă de spectator:

Brăila, între sunetele lui Radu Afrim şi culorile lui Ion Radu

Din fericire, Brăila este un oraş cu o identitate bine conturată. Din păcate, această identitate nu e dată de realizările prezentului, ci de multitudinea de poveşti pe care oraşul le-a “produs” de-a lungul istoriei sale.

Înţeleg prin “poveşti” toate acele istorii locale, evenimente, activităţi ale instituţiilor, vieţi ale marilor personalităţi, care împreună definesc viaţa unui oraş şi clădesc viitorul acestuia.

Prin aceste poveşti este cunoscut oraşul de cei care nu-l locuiesc. Cu aceste poveşti se mândresc şi brăilenii atunci când îşi prezintă oraşul în faţa lumii. 

O parte din aceste poveşti le-a adunat şi le-a pus în scenă regizorul Radu Afrim la Teatrul “Maria Filotti”, în spectacolul “Suntrack” (În căutarea sunetului pierdut într-un oraş cu soare) care a avut premiera acum două săptămâni.

Printr-o fericită coincidenţă, o altă serie de poveşti ne spune pictorul Ion Radu în tablourile sale din recent vernisata  expoziţie de la Galeriile de Artă, sub titlul “Brăila şi apa”.

Pentru Radu Afrim, Brăila supravieţuieşte prin melodiile pe care le-au cântat şi le mai cântă încă reprezentanţii etniilor ce convieţuiau odinioară în oraş.

La Ion Radu, fala de altădată a oraşului se întrevede în vechile clădiri construite la Brăila în urmă cu 100 de ani, când oraşul s-a aflat în culmea strălucirii sale, clădiri aflate azi în diferite faze de degradare sau de restaurare.

Și Radu Afrim şi Ion Radu iubesc Brăila. Și unuia şi altuia le pasă de soarta acestui oraş. Și unul şi altul încearcă să ne ofere câte o soluţie de a scoate oraşul din fundătura în care a intrat. Regizorul Radu Afrim arată spre tineri. Pictorul Ion Radu ne spune pur şi simplu că vechile case ale Brăilei merită şi pot fi readuse la lumină.

Radu Afrim şi Ion Radu ne amintesc de vremuri apuse ale oraşului. În acelaşii timp, Radu Afrim, prin piesa sa de teatru, şi Ion Radu, prin tablourile sale, scriu încă două poveşti frumoase despre Brăila. Prin cei doi artişti, oraşul continuă să-şi spună poveştile lumii.

Brăila va înceta să existe în momentul când nu vom mai avea ce să povestim despre ea. Iar în ultima vreme, nu prea mai avem ce spune despre oraş. Dacă ar fi să ne gândim ce poveşti cu sens a oferit Brăila în ultimii 25 de ani, am avea, de asemenea, mari dificultăţi.

Deocamdată, graţie a doi mari creatori, vechile poveşti ale Brăilei sunt transmise mai departe.

P.S. Aş recomanda tinerilor ca, atunci când merg la teatru, la spectacolul cu piesa “Suntrack”, să viziteze şi expoziţia de pictură “Brăila şi apa”…

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro