Mergi la conţinutul principal

Boc: Voi câştiga alegerile din PDL

"Voi câştiga următoarea competiţie internă pentru că am alături de mine o echipă de învingători, care s-au validat pe cântarul politic şi care au câştigat. În această echipă de învingători evident că îşi vor avea locul şi ceilalţi colegi din moţiunile depuse", a spus premierul. Acesta a adăugat că moţiunea sa are cele mai mare şanse pentru a îndeplini principalele obiective ale PDL, respectiv continuarea modernizării ţării şi asigurarea continuării guvernării.

În acest context, Boc a vorbit despre reformele impuse de actualul Guvern, precum Legea educaţiei, asigurarea locurilor de muncă, asistenţa socială care să-i protejeze doar pe cei care sunt în nevoi "şi să-i trimită la muncă pe cei care pot munci", Legea pensiilor, precum şi o legislaţie a muncii care să încurajeze munca.

Liderul PDL a vorbit şi despre parteneriatul cu preşedintele Traian Băsescu: "Acesta a fost şi va rămâne unul de succes pentru PDL".
Emil Boc i-a mulţumit şi preşedintelui PDL Bucureşti, Elena Udrea, pentru organizarea evenimentului. "Ne-a permis astăzi, într-o atmosferă apropiată de cea de la congres, să venim şi să ne spunem gândurile, argumentele, pentru moţiunea depusă", a explicat Boc.
Emil Boc şi-a prezentat ieri moţiunea în faţa delegaţilor organizaţiei PDL Bucureşti, la Palatul Parlamentului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro