Mergi la conţinutul principal

Blocurile noi de pe Str. Transilvaniei vor avea și parcări subterane

* precizarea a fost făcută de dezvoltatorul imobiliar “Doraly Mall” Constanța, firma care investește 4,5 milioane de euro în construirea celor două clădiri * în total vor fi 66 locuri de parcare, dintre care 33 subterane, 24 în curtea interioară a blocurilor, iar 9 amenajate în regim semiacoperit, la parterul uneia dintre clădiri

 

Cele două blocuri care se construiesc în prezent pe Str. Transilvaniei, aproape de intersecția cu Șos. Râmnicu Sărat, vor avea și parcări subterane. Precizarea a fost făcută de Luminița Ciupitu, reprezentantul din Brăila al dezvoltatorului imobiliar “Doraly Mall” SRL Constanța, firma care a investit în ridicarea celor două imobile. Potrivit unor informații primite de la Primărie, cele două blocuri ar fi urmat să aibă doar parcări de suprafață, însă Luminița Ciupitu atrage atenția că în total vor fi 66 locuri de parcare, dintre care 33 la demisolul clădirilor, 24 în curtea interioară și alte 9 semiacoperite, amenajate la parterul unuia dintre blocuri. “Respectăm cu strictețe proiectul inițial, pentru care am primit autorizația de construire, și asigurăm toate cele 66 locuri de parcare prevăzute în proiect. De asemenea, vor fi amenajate și locuri de joacă pentru copii, spații verzi și alei”, a mai precizat reprezentantul firmei “Doraly Mall”.

Reamintim că șantierul a fost deschis în toamna anului trecut, chiar dacă Planul Urbanism de Detaliu fusese aprobat de Consiliul Local Municipal încă din luna aprilie 2017. Negocierile pentru angajarea unui constructor au durat câteva luni, însă odată deschis șantierul ritmul de lucru se menține unul destul de ridicat. Deja, imobilele au fost ridicate până la etajul al doilea. Au existat nemulțumiri legate de programul de lucru, locatarii blocurilor învecinate reclamând faptul că muncitorii încep treaba pe șantier încă de la 6.00 dimineața, deranjându-i pe cei care la ora aceea încă se mai odihnesc. De altfel, după cum v-am mai informat, Poliția Locală a somat recent firma de construcții “ABC VAL” SRL, cu punct de lucru pe Str. Transilvaniei, nr. 2, să respecte liniștea locuitorilor, în intervalul orar 22.00 - 8.00 și 13.00 - 14.00, iar în ultimele zile se pare că n-au mai fost probleme.

“Doraly Mall” va investi în construirea celor două blocuri suma de 4,5 milioane de euro. Cu acești bani se va construi un bloc cu apartamente de două camere și unul cu apartamente de trei camere. Prețul apartamentelor se încadrează între 51.000 și 97.000 de euro. Dezvoltatorul imobiliar precizează că blocurile ar putea fi finalizate până spre sfârșitul verii acestui an.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro