Mergi la conţinutul principal

Bine m-am întors în România lui Năstase!

Dar, odată întoarsă acasă, tot ceea ce secundă de secundă, timp de 80 de zile, mi-am tot repetat şi promis - că voi deveni egoistă, că voi privi totul de acum înainte doar prin prisma intereselor şi sentimentelor mele, că voi analiza cu detaşare nelegiuirile politicienilor, ilegalităţile, incompetenţa şi nesimţirea - s-a risipit ca un fum. Sunt deja furioasă pe mine, dar cum altfel? Cum să devin imună, când în jurul meu se întâmplă atâtea mizerii? Cum să nu-mi pese, când, iată, pentru fiecare cuvânt anapoda pe care ei îl rostesc, fiecare leuţ pe care-l fură, fiecare abuz pe care-l comit, pentru fiecare şmen pe care-l coc în minţile lor imbecile, parte din nota de plată îmi revine şi mie. Şi ţie, şi lui, şi ei... nouă tuturor.
Cum pot să analizez detaşat situaţia în care se află acum Stancu, de exemplu, când două luni şi jumătate, leu cu leu am plătit spitalelor şi clinicilor din capitală fiecare picătură de sânge recoltată, fiecare investigaţie, fiecare secundă în care în faţa mea s-a aflat un medic. Asta în condiţiile în care, la Brăila, în ultimii ani, din taxele şi impozitele noastre, inclusiv ale mele, Stancu a băgat în sănătate miliarde. Or fi, mare parte din banii aceştia, în var, în birotică şi termopane, căci în spitalele brăilene, unde e aparatură, nu sunt specialişti, unde-s specialişti nu-s dotări, unde-s dotări nu-s consumabile... Iar unde, cu ceva noroc, s-ar găsi de toate, te-ar costa la plic mai mult decât factura într-un cabinet privat. Un cerc vicios din care, la un moment dat te saturi şi te rupi. Eu m-am rupt. Stancu a început şi el să dea socoteală. Numai de-ar fi doar Sănătatea! Şi de-ar fi doar Stancu!
Dar nu. În ţara asta totul merge anapoda, parcă din ce în ce mai anapoda. Apropierea alegerilor dă frisoane penalilor din PSD, care, cu Justiţia în ceafă, scot la bătaie tot ce cândva a funcţionat. Iar Ponta - după 80 de zile în care l-am evitat cu obstinaţie - mi se pare de-a dreptul încolţit. Pe zi ce trece îi văd tot mai clar sforile cu care păpuşarii precum Dragnea, Oprea, Sârbu, şi toată şleahta de baroni îl ghidează. Şi el, pămpălăul (dex - lipsit de personalitate), disperat să câştige alegerile, execută. Minte cu neruşinare, face pomeni în stânga şi-n dreapta, e părtinitor cu infractorii, comite ilegalităţi. Vă sună cunoscut? Mie da, iar asta mă îngrozeşte, oricât de detaşat aş încerca să privesc viitorul.
Greşeli. Mari greşeli, domnule Ponta. Eu, după doar 80 de zile de absenţă mă simt deja ca-n România lui Năstase. O Românie care, sincer, dă frisoane tuturor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro