Mergi la conţinutul principal

"Big Brother" este, deocamdată, doar un proiect

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că monitorizarea de tip "Big Brother", cu 100 de camere video, anunţată recent de conducerea Poliţiei judeţene, este deocamdată la stadiul de proiect, ba chiar de proiecte, pentru că sunt două teme distincte: "Există două subiecte: unul este legat de monitorizarea traficului, deci partea de viteză, depăşiri , treceri pe roţi, etc, în municipiu, iar în judeţ, partea de viteză şi cea de greutate pe osie, cu senzorii aferenţi montaţi pe drum. Acest subiect face obiectul discuţiei cu Poliţia, în acest moment. Un al doilea subiect este monitorizarea unor zone cu potenţial infracţional din municipiu, în care se pot întâmpla diverse lucruri în neregulă - respectiv, parcurile, locurile de joacă pentru copii, zonele rău-famate, în care îşi desfăşoară activitatea grupările de cartier, etc. Ei, prima parte va face obiectul unui caiet de sarcini şi a unui anumit tip de demers, iar cea de-a doua va face obiectul unui proiect pe care îl avansăm pe ideea Brăila - pol de dezvoltare urbană. Deci, va fi o altă formulă de lucru, pentru că se urmăreşte altceva".

Întrebat dacă este adevărat că până în luna iunie, cele 100 de camere vor fi funcţionale şi dacă Primăria are banii necesari pentru punerea în practică a acestui proiect sau încă se caută finanţare, edilul-şef a precizat că, la acest moment, încă nu se ştie nici măcar modalitatea de finanţare a celui de-al doilea proiect, care poate varia de la 100% finanţare de la buget, pînă la 0 lei finanţare de la buget: "Există şanse să se pornească lucrurile pînă atunci, pentru că avem de făcut o licitaţie. În ce priveşte banii necesari, trebuie să vă spun că formula pe care o avem în vedere este una de parteneriat, pentru că putem pleca de la varianta ca partenerul privat să facă totul, până la să facem noi totul, pe banii noştri. Dar trebuie să vedem care va fi valoarea acestui proiect. Putem merge şi pe varianta 50%-50%, atunci din amenzile care se vor încasa, 50% ia firma privată şi 50% noi, administraţia locală. Dacă facem noi pe banii noştri totul, toate amenzile vor intra la noi, dacă fac ei totul, pe banii lor, toate amenzile vor intra la ei, până îşi vor recupera investiţia".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro