Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Biblioteca de maxima siguranta

Miercuri, 22 noiembrie 2006, subsemnatul, impreuna cu citiva colegi si directorul-adjunct al Bibliotecii Judetene Panait Istrati din Braila, am mers sa vizitam Biblioteca Judeteana V.A. Urechia din Galati. Urma, dupa cum ati banuit, un asa-zis schimb de experienta profesionala. Lucruri simple, nu complicate: sa vedem cum sint dispuse sectiile de imprumut, ce solutii functionale la spatiul existent au gasit, cum fac achizitiile, daca noile realitati culturale, socio-politice si economice conteaza in efectuarea acestor achizitii, ce documente sint cerute cu precadere la imprumut, care-i atmosfera de lucru, daca sint bine-sanatosi, ce presupune a fi bibliotecar in Galati ca sa intelegem si noi ce inseamna sa fii bibliotecar in Braila, ma rog, chestii umane, de inteles... Ma gindeam la un schimb de "metabolism" intre niste oameni care lucreaza cu cartea si, nu in ultimul rind, ardeam de nerabdare sa vedem cum arata renovat sediul central, o cladire superba, de patrimoniu, unde, cindva, fusese sediul Comisiei Dunarii. Nu banuiam ce ma astepta. Recunosc ca am fost luat prin surprindere si strivit bine de surpriza cu pricina.Toata treaba (inca nu m-am hotarit daca-i mare sau mica) debuteaza cu intimpinarea noastra de catre directorul-adjunct al Bibliotecii din Galati. Protocolul incepe cu puparea celor deja cunoscuti si salutarea gracila a celorlalti. In introducere, adjunctul, pe care de aici il vom numi Marele Manager, ne face o scurta prezentare a unui manunchi de camere de luat vederi amplasate in curtea bibliotecii, subliniind cu vadita satisfactie si nedisimulata mindrie calitatea deosebita a acestora de a se misca si inregistra doar cind percep miscarea (de parca ar fi fost un merit personal aflat in exclusivitate la discretia domniei-sale), acuratetea cu care poate fi surprinsa chiar si o rima care ar cuteza sa scoata capul din pamint cu gindul murdar de a sustrage, sa spunem, o editie completa a operelor lui Byron, in fine, fel de fel de chestii tehnice care m-au plictisit teribil. In fond, chiar nu pricepeam care este sensul... Sensul? Pai era un sens, aveam sa aflu imediat intr-una din cele mai kafkiene incursiuni prin mintea unui megaloman cu pusee maniacale si prin intregul fief pe care-l stapineste ca pe o inchisoare de maxima siguranta.Trebuie sa precizez ca am avut si aproximativ 2 secunde de reverie, cind am intrat in cladire. Tocmai ma pregateam sa ma bucur de reliefuri, ceva fresce, scari gratioase (deh, cladire de patrimoniu) - directorul nostru adjunct, Dragos, tocmai imi atragea atentia asupra unor geamuri de cristal intacte de la un glazvand lateral - cind, brusc, am fost viriti in jos, pe o scara, unde urma sa ni se comunice chestiuni "serioase", nu timpeniile care-mi treceau mie prin cap. Asa a inceput periplul meu halucinant intr-o lume cu totul absurda, teoretic imposibila, dar perfect functionala sub bagheta necrutatoare a Marelui Manager.Asadar, la parter, in aparenta, o biblioteca obisnuita de provincie: rafturi cu carti, cd-uri, dvd-uri, pupitre cu calculatoare, bibliotecari, utilizatori de toate virstele, porti magnetice pentru prevenirea furturilor... toate bune si firesti pina aici. Dar... si degetul aratator al Marelui Manager ne ameninta sa fim foarte atenti... abia de acum vom intra in istorie. Si incepe sa ne descrie (noi nu observasem) un minutios sistem de supraveghere-video, deservit de nu mai stiu cite camere-video amplasate prin toate colturile, mitraliind din orice pozitie fiecare gest al unei fiinte aflate acolo, de la primul bibliotecar pina la ultimul cititor, de la primul zimbet pina la ultimul scarpinat in fund. Sefa de sectie statea undeva, intr-un colt strategic, monitorizind totul, in cel mai mic amanunt. Am avut senzatia coplesitoare ca ma aflu in sediul Pentagonului si ca, in orice moment, un avion se poate prabusi peste cladire, dar nu am avut timp sa ma cutremur, pentru ca Marele Manager a si trecut la explicarea instalatiei electrice. Aceasta, v-ati dat seama, la fel de sofisticata: daca, de pilda, ar interveni o abominabila si criminal-terorista pana de curent, un alt sistem generator de curent electric (un motor care se alimenteaza cu motorina) ar prelua de indata tot sistemul, ca in salile de operatii unde viata unui om nu poate fi lasata la discretia furnizorilor de energie. Dar, atentie mare!, de la intreruperea curentului si pina la intrarea sistemului auxiliar in functiune se va scurge un timp letal de aproximativ 3 secunde. Trei secunde... Dumnezeule!, nu-i nici admisibil si nici regulamentar, ar fi un dezastru, astfel incit un alt sistem sofisticat mentine in functiune totul pina intervine izbavitorul diesel... M-am simtit coplesit de atita cultura si nu am mai reusit sa intreb nimic.Trecem la etajul unu. Sala de lectura - o sala obisnuita: mese, scaune... Ha! Obisnuit? Nu, si aici firescul este considerat vulgar iar nefirescul cale de acces spre Europa. Responsabila salii de lectura, teapana ca un cyborg, sta la un pupitru de unde, de pe un monitor care-i furnizeaza imagini din sala prin intermediul aceluiasi sistem ce-i ofera delicii delirante Marelui Manager, urmareste in amanunt potentialii infractori care citesc in liniste. Aici, sistemul a suportat adaugiri care-l fac mai performant. Marele Manager plesneste din deget si responsabila ne explica: prin rotirea unui buton negru (si chiar executa manevra in timpul asta) ne apropiem cu ajutorul camerei geniale de cel pe care dorim sa-l supraveghem. Marele Manager plesneste iar din deget si noi trebuie sa admiram rezultatul. Privesc siderat la un biet om care citeste dus fara sa aiba habar ca, prin intermediul "implementarii" tehnicii de virf, tocmai i se numara firele de par din nas. Brusc, mi se face frica ca s-ar putea sa fim informati ca exista si un sistem care capteaza mirosul pe care-l emana subiectul supus observatiei si ca acest miros este reprodus intocmai pentru nasul Marelui Manager, acesta urmind sa se pronunte asupra rigurozitatii cu care actiunile privitoare la igiena personala a subiectului au fost executate. Dar scap de aceasta veste. Fara indoiala, as fi rupt-o la fuga, ar fi urmat un slalom printre camerele-video, as fi taiat-o spre Domneasca, apoi as fi dat-o cotita spre faleza, as fi trecut urlind pe linga Capitania Portului, as fi traversat inot Dunarea respirind de doar doua ori si, cu un oftat, m-as fi uitat banuitor la copaci, pescarusi si broaste, gindindu-ma ca si dumnealor ar putea fi posesorii vreunui implant sofisticat care sa-mi masoare grosimea colonului in chiar momentul in care as parcurge citeva pagini din Delavrancea. Dar n-a fost sa fie... in schimb, Marele Manager isi exprima supararea ca legea, un fleac pe linga ce-i fierbe domniei-sale in cap, nu-i permite sa execute si inregistrari audio. Pai cum, intervin eu, asta inseamna ca executati inregistrari video? Oamenii care vin aici stiu? Le spuneti, ii avertizati? Doar la unii, raspunde Marele Manager, amuzat ca ma preocupa asemenea flecustete de scrupule. Iar inregistrarile video le stocam pe o luna de zile, ca probe, continua el. Ce fel de probe, am intrebat naiv, pentru ce sint aceste "probe"? Ha!... (sare in sus ca ars)... sa va spun ce caz am avut. Si ne povesteste cum, intr-o zi, intr-o zi din viata lui, din chiar viata lui, in chiar biblioteca pe care o conduce cu aceeasi competenta cu care Dumnezeu conduce createle si necreatele, un pusti a scos un prezervativ si a inceput sa-l agite prin fata a doua fete, intrebindu-le, cutremurator!, daca stiu ce-i chestia aia ca un balon. Si? am intrebat cuprins de negre presimtiri. L-am prins, mi-a replicat, imediat l-am prins, l-am luat la intrebari, dar nu a vrut sa recunoasca nimic, absolut nimic, da?!!!, nu vrei sa recunosti?, hai!, spune tot, stai asa!, si am venit cu proba video, PROBA, na!, uite!, te recunosti aici?, te recunosti?...si l-am dovedit. Ma luase deja ameteala... Imi imaginam cum au prins ditamai obsedatul sexual care incerca sa distruga bunurile publice prin agitarea unui prezervativ. Totusi, sa fim drepti, si sa recunoastem ca, in marea-i generozitate, Marele Manager nu a chemat si vreo trupa de mascati, sau ceva puscasi marini americani care sa-l prinda pe pusti, sa-l proiecteze cu fata-n pardoseala, sa-i puna catuse, sa-l lege la ochi si sa ceara evacuarea cladirii pina la venirea presedintelui Camerei Deputatilor.Mergind spre etajul doi, devin din ce in ce mai nervos. Sintem opriti si ni se arata o usa. Ce usa? O usa, oarecare, pur si simplu o usa... Dar, va imaginati, era asa doar in aparenta. Urmeaza zimbetul enigmatic, superior si dur al Marelui Manager. Apoi, din aceeasi gura care schiteaza zimbetul, aflam amanunte. Ni se configureaza abisalitatea legaturii metafizice dintre usa de care tocmai vorbim (ca, de altfel, si a celorlalte usi care urmeaza) si teribilul Card de Acces. Astfel, fiecare angajat al bibliotecii poarta la git acest card de acces. In functie de atributiile pe care le are respectivul angajat, i se stabileste clar, fara echivoc, locurile unde are acces in incinta bibliotecii. Daca este vorba de un pirlit de bibliotecar, acesta poate deschide o usa, hai!, doua, sa spunem, ca atit poate cardul lui sa faca... Si tot asa, pina la stiti-voi-cine, care poate deschide toate usile. Nedumeririi mele i se raspunde cu logica impecabila, cu aceeasi logica cu care s-a reusit transformarea unei biblioteci in ceva care aduce sensibil cu un centru de fabricare a bombei atomice. Nota bene: "Usa aceasta da in curtea interioara. Ce sa caute bibliotecarul x in curtea interioara daca nu are treaba acolo?" Asa ca, pac!, umblat la card si una bucata de bibliotecar x lasat pe dincoace de usa. Per a contrario, daca, in raport cu tot felul de normative, reglementari, implementari, ratiuni manageriale, urgente, bibliotecarul x are o treaba foarte exacta dincolo de usa, iarasi, pac!, umblat la card si bibliotecarul poate trece de usa, dar numai o data, de doua ori sau de cite ori se stabileste ca este nevoie. Si asa mai departe, la toate usile, usi care - inca o data spun: Dumnezeule! - sunt toate metalice, prevazute cu senzori, cu tot felul de chestii in care bagi alte chestii, cu tot felul de instalatii impotriva a orice ar reprezenta o amenintare, adevarate blindaje pregatite si pentru o eventuala invazie de soldati profesionisti hotariti sa submineze lectura publica prin atacuri crude, nemiloase...Am obosit doar amintindu-mi, asa ca nu o sa mai aduc in discutie decit holurile pustii, intunecate, flancate de usi inexpugnabile, de bibliotecarii foarte sensibili la plesnitura din deget, de toata tristetea si grotescul unui labirint piranesian la capatul caruia, in sfirsit, ajungem in biroul directorilor. Acelasi decor dezolant, auster, indulcit oarecum de expresia directorului general, un domn in virsta, bonom, care ne invita amabil sa bem apa minerala, convins fiind ca ne este sete. Pai cum sa nu-mi fi fost sete, aveam gura uscata si, in plus, aveam nevoie de apa si ca sa-mi vin in fire. Si, prinzind puteri, am mai incercat o data sa ma trezesc din visul acela urit, intrebind: Chiar era nevoie, gindindu-ne ca, totusi, ne aflam intr-o biblioteca, de toate acele sisteme complicate, halucinante, cu totul stupide cind li se valorifica potentialul intr-o biblioteca micuta, de provincie? Directorul general a suris si a venit cu un argument fragil, tare fragil, abia soptit, dar a fost intrerupt pe data de Marele Manager care a inceput sa debiteze sigur pe el enormitati, amestecind cu aroganta domenii din cele mai variate, facindu-le varza si dindu-le sensuri nicicind banuite, gratie acelei logici naucitoare de care am mai vorbit. Am pierdut dupa un timp legatura cu suvoiul de cuvinte ce se rostogoleau peste mine. In fine, am pierdut legatura.Cristian Robu-Corcan, bibliotecar fara card de acces si camera video in ceafaSa nu fiu gresit inteles...Nu am nimic cu tehnica, cu toate cuceririle iscoditorului creier uman, doar ca nu ma pot impaca cu faptul ca este dat la o parte acel minim bun-simt al gindirii, acea elementara "smerenie" care sa ne opreasca de la a echipa un zidar cu tehnologia de lupta a unui soldat din Legiunea Straina si de la a trimite la lupta, in desert, acel soldat imbracat in salopete si inarmat cu o mistrie.




Categorie articol: 

Comentarii