Mergi la conţinutul principal

Beyonce, dată în judecată de două admiratoare

Cântăreaţa Beyonce Knowles a fost dată în judecată de două dintre admiratoarele sale, Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson, care au fost călcate în picioare de spectatorii nerăbdători să intre la un concert susţinut de artista americană în decembrie, la Chicago.
Documentele oficiale pentru iniţierea acestui proces au fost depuse la tribunalul din Chicago, relatează contactmusic.com, preluat de mediafax.ro.
Potrivit filialei locale a postului de televiziune CBS, cele două admiratoare au cumpărat bilete pentru concertul cântăreţei Beyonce şi au sosit cu câteva ore mai devreme de începerea acestui show, care a avut loc la The United Centre, întrucât doreau să prindă un loc în apropierea scenei.
"Pe măsură ce orele treceau, mulţimea a devenit tot mai numeroasă, mai compactă şi mai nerăbdătoare să afle când, unde şi cum se vor deschide uşile prin care posesorii de bilete ar fi trebuit să intre în The United Centre - nimic din toate aceste lucruri nu ne-au fost explicate", au declarat cele două admiratoare ale artistei americane.

De la intrarea la bal, la spital

Atunci când uşile arenei au fost în cele din urmă deschise, mulţimea a fost cuprinsă de frenezie, iar Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson au fost trântite la pământ şi călcate în picioare de ceilalţi spectatori şi şi-au pierdut cunoştinţa.
Cele două admiratoare au suferit, totodată, fracturi şi alte contuzii în urma acestui incident şi au ratat concertul, întrucât au fost transportate de urgenţă la un spital local.
Ele consideră că administratorii sălii, organizatorii concertului şi Beyonce se fac vinovaţi de acel "haos" şi nu au făcut absolut nimic pentru a preveni producerea incidentului.
Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson au dat în judecată The United Centre, compania organizatoare Live Nation şi pe cântăreaţa americană, de la care solicită achitarea unor daune a căror valoare nu a fost dată publicităţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro