Mergi la conţinutul principal

Beată la volan

O şoferiţă de 29 de ani a fost depistată, duminică seara, de poliţiştii din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ianca, în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice, în localitatea Mircea Vodă. În timpul unui control pe DN 2B, şosea ce leagă Brăila de Buzău, oamenii legii au oprit un autoturism marca "VW Passat", în jurul orei 19.30. După ce au legitimat-o pe conducătoarea auto, Ana P. din municipiul Roman, judeţul Neamţ, aceştia au simţit un miros puternic de alcool emanat de femeie. Poliţiştii au testat-o cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat. Şoferiţa a fost condusă imediat la Spitalul Făurei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Tinerei i s-a întocmit dosar penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro