Mergi la conţinutul principal

Băut la volan şi fără permis

Un tânăr brăilean s-a cinstit bine cu alcool şi apoi s-a urcat la volanul autoturismului "Opel Vectra". În toiul nopţii, conducătorul auto aghezmuit, care nu avea nici permis de conducere, a fost oprit din drum de poliţişti.
În noaptea de joi spre vineri, la ora 3.10, o patrulă de ordine publică a oprit în trafic, pe Aleea Mecanizatorilor, autoturismul "Opel Vectra" condus de Ion S. (26 de ani), din municipiul Brăila.
"Întrucât acesta emana miros de alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat 0,69 mg/l alcool pur. Mai mult, s-a stabilit că tânărul în cauză nu este posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie de autovehicule", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Tânărul depistat a fost condus la UPU Brăila, pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.
În ziua de 7 august, în plasa poliţiştilor brăileni a picat şi un şofer vrâncean care conducea o autoutilitară "Iveco" înmatriculată în alt stat. La ora 16.30, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Zăvoaia l-au depistat în trafic, pe o stradă din localitate, pe Ionuţ M. (18 ani), domiciliat într-o comună din judeţul Vrancea. Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor efectuate, că autovehiculul condus de cel în cauză a fost radiat din circulaţie, la data de 8 ianuarie 2014, ultimul proprietar fiind o societate comercială din Bulgaria. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conform Codului Penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro