Mergi la conţinutul principal

Bătrână accidentată mortal, pe Calea Galaţi

O traversare neregulamentară a costat-o viaţa pe o bătrână de 74 de ani. Bătrâna a vrut să traverseze, pe Calea Galaţi, însă nu s-a asigurat. Ea a fost izbită în plin de un autoturism "Skoda Fabia", condus de un brăilean de 42 de ani. Potrivit poliţiştilor, acesta se angajase regulamentar în depăşirea altui autoturism, iar când a revenit pe banda sa de mers, s-ar fi trezit cu bătrâna în faţa maşinii.
Tragicul accident rutier a avut loc joi seara, în timp ce Romeo B. (42 de ani), din Brăila conducea autoturismul proprietate personală, pe Calea Galaţi. "Şoferul s-a angajat în depăşirea regulamentară a unui autoturism staţionat, iar la revenirea pe sensul său de mers, a accidentat-o mortal pe brăileanca M.Florica (74 de ani), care traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. La faţa locului s-a deplasat imediat o ambulanţă, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate zeci de minute, bătrâna nu a putut fi readusă la viaţă. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţişti din cadrul Biroului Rutier au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro