Mergi la conţinutul principal

Băsescu a ajuns să pună la îndoială credibilitatea justiţiei

Demersul a fost făcut după ce Traian Băsescu a scris pe Facebook despre sechestrul pus pe terenuri de la Nana, iar conducerea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a cerut Consiliului să apere magistraţii, apreciind că este regretabil că un fost preşedinte pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, lucru care ar putea afecta credibilitatea justiţiei.
"Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate şi validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost preşedinte al României pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul şi credibilitatea justiţiei", a arătat PICCJ, într-un comunicat de presă, în contextul aprecierilor emise în spaţiul public de către Traian Băsescu referitoare la dosarul penal care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate în comuna Nana, judeţul Călăraşi.
Conducerea Ministerului Public a solicitat CSM, în calitate de garant al independenţei Justiţiei, să îşi îndeplinească obligaţia legală de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

"Îmi pare rău"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, sâmbătă, pe Facebook, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, arătând că aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva sa.

Sechestru pe un teren de 735 hectare

Potrivit unor surse din PICCJ, anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri mobile şi imobile, dar şi un teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat ilegal. Din cele peste 700 de hectare puse sub sechestru de PICCJ face parte şi terenul Ioanei Băsescu. Fiica fostului şef al statului a contestat măsura procurorilor în instanţă. În 4 iulie 2014, procurorii PICCJ anunţau că au început urmărirea penală în dosarul Nana faţă de şapte membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, ei fiind acuzaţi de 135 de fapte privind terenuri retrocedate ilegal mai multor persoane.
Potrivit PÎCCJ, în dosarul privind retrocedarea unor terenuri în comuna Nana, judeţul Călăraşi, în 24 iunie a fost extinsă urmărirea penală faţă de Tudoriţa Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Georgică Stolea şi Constantin Manea, membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, scrie mediafax.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro