Mergi la conţinutul principal

Bănel Nicoliţă, decisiv pentru CS Făurei în victoria de la Tulcea

CS Făurei, cu Bănel Nicoliţă în echipă pe toată durata partidei amicale, s-a impus cu 4-3 pe terenul uneia dintre fruntaşele seriei a doua din Liga a III-a, din sezonul trecut, Delta Dobrogea Tulcea. Echipa de Liga a IV-a a avut o prestaţie foarte bună în prima repriză, şi-a creat trei mari situaţii de gol, toate au fost însă irosite de Stelian Nicoliţă, însă tot atât de bine se poate spune că tânărul portar al tulcenilor, Dinu, a avut câteva sclipiri prin care a închis poarta, astfel că după primele 45 de minute Delta Dobrogea Tulcea conducea cu 2-1. Bogdan Moroianu (min. 14) i-a adus pe tulceni în avantaj, iar zece minute mai târziu Coconaşu a dublat avantajul gazdelor. În minutul 41, după o acţiune personală, Bănel Nicoliţă i-a pasat în adâncime fratelui său, Stelian, iar acesta a şutat în plasa porţii apărate de Dinu. La câteva minute de la reluare, Robert Pâslaru a marcat al treilea gol al tulcenilor, iar Delta Dobrogea începea să spere într-un succes în faţa celor de la Făurei. Cu un Bănel Nicoliţă greu de oprit, formaţia vizitatoare a redus din diferenţă în minutul 62, când fostul internaţional i-a pasat în careu lui Mâţă, acesta a fost faultat în momentul şutului, iar penalty-ul acordat oaspeţilor a fost transformat de Stelian Nicoliţă. Cei doi fraţi Nicoliţă au colaborat perfect în minutul 67, iar Bănel a restabilit egalitatea, 3-3, cu un gol demn de Liga Campionilor. Bănel Nicoliţă a mai şutat de două ori la poarta tulcenilor, însă Dinu s-a remarcat de fiecare dată şi a evitat golul. Într-un final care s-a jucat pe contre CS Făurei a declanşat un contraatac, iar după o acţiune spectaculoasă Bardaş (min. 87) a marcat golul victoriei pentru CS Făurei.
"Echipa a jucat foarte bine şi cu toate acestea, din cauza ratărilor, am fost conduşi la un moment dat cu 3-1. Am dat însă dovadă de maturitate, nu ne-am considerat învinşi şi am reuşit să întoarcem rezultatul în favoarea noastră. A fost un test foarte bun pentru noi înaintea primei etape din Liga a IV-a, programată sâmbătă, 20 august, când vom întâlni pe teren propriu una dintre echipele cu tradiţie din fotbalul judeţean brăilean, Viitorul Însurăţei", a declarat Bănel Nicoliţă la finalul amicalului.

CS Făurei: Goicea - Grozea, Poteraşu, Gheţu, Ciurea - Chirică, Bănel Nicoliţă, Mâţă, Vlad Omer - S. Nicoliţă, Bardaş. Au mai evoluat portarul Baltag şi jucătorii de câmp S. Crăciun, Colgiu, Baciu, Plăpană, C. Ion, G. Bordei.
Delta Dobrogea Tulcea: Dinu - V. Creţu, M. Moroianu, Ţăranu, G. Bălan - Dragu, Coconaşu, N. Creţu, B. Moroianu - Pâslaru, Tomescu. Au mai evoluat Trandafir, Iliescu şi C. Creţu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro