Mergi la conţinutul principal

Băieţel pierdut, ajutat de poliţiştii locali să-şi găsească mama

• acesta plecase de lângă familie, pentru că voia să-şi cumpere ceva dulce, însă s-a rătăcit • norocul lui a fost că o patrulă a Poliţiei Locale l-a găsit şi l-a dus la mama sa teafăr şi nevătămat

 

Poliţiştii locali brăileni au ajutat un băieţel să-şi găsească mama, după  ce se pierduse de aceasta. Întâmplarea a avut loc vineri, în jurul orei 18.50. Un echipaj din cadrul Biroului Circulaţie pe Drumurile Publice al Poliţiei Locale Brăila a observat la trecerea de pietoni de pe Şoseaua Buzăului, din dreptul aleii care duce spre Rondoul din Parcul Monument, un copil neînsoţit, dezorientat, care încerca să traverseze şoseaua. Băieţelul le-a spus poliţiştilor locali că are 5 ani, că se afla în parc cu mama şi cu fratele mai mare, care avea antrenament la fotbal, şi că a plecat de lângă ei pentru că voia să îşi cumpere ceva dulce. Copilaşul nu a mai găsit drumul înapoi spre familia lui şi se rătăcise. Lucrătorii l-au preluat în autospecială şi au plecat în căutarea mamei.

Femeia, în vârstă de 27 de ani, se afla în zona terenului de fotbal din spatele Stadionului Municipal, acolo unde, împreună cu fiul mai mare, îl căuta cu disperare pe cel mic.

Băieţelul de 5 ani a ajuns cu bine la familie, mama acestuia fiind avertizată verbal cu privire la consecinţele nesupravegherii minorului şi sfătuită ca, pe viitor, să acorde o mai mare atenţie supravegherii acestuia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro