Mergi la conţinutul principal

Autoturism al MAI implicat într-un accident în lanț pe Calea Călărașilor

un accident s-a produs ieri, pe Calea Călărașilor, traficul fiind blocat în zonă, iar polițiștii au stabilit că un tânăr, de 22 de ani, conducea un autovehicul pe Calea Călărașilor și ar fi lovit simultan, în partea din spate, un autovehicul pe prima bandă și un alt autovehicul de pe a doua bandă • acesta ar fi oprit la o trecere pentru pietoni • în accident a fost implicat un autoturism al MAI, după cum se vede în fotografii

 

Accident rutier pe Calea Călărașilor, în zona Facultății de Inginerie. Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, la data de 15 noiembrie, la ora 13:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor din municipiu a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, un tânăr, de 22 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Călărașilor, ar fi lovit simultan, în partea din spate, un autovehicul pe prima bandă și un alt autovehicul de pe a doua bandă, ce ar fi oprit la o trecere pentru pietoni. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat, de 47 de ani, din Brăila, ce se afla la volanul autovehiculului de pe prima bandă. Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero”, au precizat polițiștii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Declarații de la fața locului

În accident a fost implicat un autoturism al MAI care ar fi fost condus de un polițist.

Mai mulți martori de la fața locului au declarat că ofițerul MAI implicat în accident nu a ieșit din mașină până la sosirea echipajelor de poliție și nici nu a fost verificat cu aparatul etilotest. Aceștia au mai precizat că omul legii ar fi avut un comportament ciudat, dând semnale că ar fi sub influența alcoolului sau al substanțelor interzise.

Ofițerul nu a fost verificat cu aparatul etilotest. Cred că vor să mușamalizeze ceva”, a declarat unul dintre martori.

Colegii lui au venit și i-au luat partea. L-au bagat în ambulanță. Așa se întâmplă mereu”, a declarat alt martor.

Domnul polițist nu a fost verificat cu aparatul etilotest”, a declarat Rusu Vasilică, unul dintre șoferii implicați.

Totuși, din datele prezentate ulterior de reprezentanții IPJ Brăila, a reieșit că toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest și rezultatele au fost negative.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro