Mergi la conţinutul principal

Au răpit un copil de 7 ani, din răzbunare

Joaca inocentă a unui copil de numai 7 ani s-a transformat într-un coşmar când doi oameni necunoscuţi, care au coborât dintr-o maşină, l-au răpit de pe stradă, în plină zi. S-a întâmplat în comuna Vişani, marţi, în jurul orei 11.45, în timp ce micuţul Claudiu se juca fără griji pe strada Pieţii, din localitate. Întâmplarea, desprinsă parcă din filmele cu gangsteri, a fost observată de un martor care a sunat la numărul unic de urgenţe 112 pentru a sesiza poliţia cu privire la răpirea minorului.

Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă formată din lucrători de la Poliţia oraşului Făurei şi Secţia 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca, care a efectuat verificări. Poliţiştii au stabilit că M. Brăileanu., însoţit de T. Franţ., ambii din comuna Movila Miresii, s-au deplasat în comuna Vişani cu autoturismul condus de un consătean şi au luat cu forţa copilul, domiciliat în comuna Vişani. Apoi, răpitorii s-au întors la Movila Miresii, sechestrând copilul la locuinţa lui M. Brăileanu.

Pe numele celor doi suspecţi, care au recunoscut că au comis fapta pentru a se răzbuna pe familia minorului, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Aceştia au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi duşi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila. Miercuri, ei au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei cu propunere de arestare preventivă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro