Mergi la conţinutul principal

Atitudini necivilizate amendate de Poliţia Locală

• câţiva dintre brăilenii care nu ţin cont de regulile de bun simţ au fost sancţionaţi, în ultima perioadă, cu sume ce au ajuns până la 600 lei

 

Convieţuirea în condiţii civilizate într-o comunitate, fie ea urbană sau rurală, presupune respectarea unor minime reguli de bun simţ. Reguli care sunt dublate de legi sau hotărâri ale Consiliului Local menite să îi protejeze pe cetăţenii de bună credinţă.  De foarte multe ori, diverşi brăileni încalcă aceste reguli, fără ca autorităţile să ia nicio măsură împotriva lor. Din când în când, se mai întâmplă, totuşi, ca Poliţia Locală să aplice legea şi să îi sancţioneze pe cei care tulbură ordinea şi liniştea publică prin comportamentul lor.

De exemplu, printre amenzile aplicate în ultima perioadă se numără şi una în valoare de 300 de lei care a vizat-o pe brăileanca I.C.. Aceasta a fost sancţionată din cauza zgomotelor produse de câinii săi, care îi deranjau pe vecini.

Un alt exemplu ce reiese dintr-un comunicat de presă al Poliţiei Locale: pentru tulburarea fără drept a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, a fost depistată şi sancţionată contravenţional numita S.E.-L., în vârstă de 25 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 600 lei – fiind depistată în spatele blocului B2, situat pe Str. Plantelor, tulburând liniştea locatarilor prin strigăte şi larmă.

Totodată, “pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, a fost depistat şi sancţionat contravenţional numitul P.A., în vârstă de 60 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 200 lei – fiind depistat în incinta S.C. Tidalog  Com. S.R.L provocând scandal”.

Un alt brăilean, L.M., 31 de ani, a scăpat doar cu un avertisment, după ce a fost depistat în timp ce făcea un grătar în spatele blocului unde locuieşte.

Şi pentru fumatul în locurile de joacă pentru copii a fost aplicată o sancţiune în valoare de 100 lei, brăilencei C.C., în vârstă de 18 ani, care a fost depistată fumând în părculeţul de joacă situat pe Calea Călăraşilor, în spatele blocului 2.

Cei care cresc păsări la curte, fără a ţine cont de disconfortul provocat vecinilor, trebuie să ştie că sunt pasibili de amendă. Astfel, Poliţia Locală mai informează că, pentru creşterea animalelor şi păsărilor de orice fel în adăposturi (coteţe) amplasate la o distanţă mai mică de 10 metri de clădirile vecinilor, fără pardoseală betonată şi instalaţie de colectare a dejecţiilor, a fost depistat şi sancţionat contravenţional numitul S.D., în vârstă de 48 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 100 lei – pentru creşterea unor păsări în curtea imobilului într-un adăpost amplasat la mai puţin de 10 m faţă de clădirile învecinate, fără a avea instalaţie de colectare a dejecţiilor şi nici pardoseală betonată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro