Iscata parca pe nestiute si aproape din senin, furtuna dosarelor scoase din arhivele fostei Securitati a prins a zdruncina cu putere societatea romaneasca. In urma cu o luna, cind angajamentul lui Felix a iesit la iveala, probabil ca nimeni in afara de insusi Voiculescu nu a fost surprins. Suspiciunile in ceea ce il priveste pe presedintele PC erau de notorietate si prinsesera in mentalul colectiv al romanilor consistenta unei certitudini. Dar cind pelteaua dosariadei s-a intins, nu putini au fost cei surprinsi de ce figuri stateau ascunse in spatele unor masti de preacurati moralisti ai momentului. Ziaristi precum Carol Sebastian ori politicieni de talia Monei Musca sint poate cele mai bune exemple in acest sens. Si nu va ascund ca am fost unul dintre romanii dezamagiti de trecutul fostului ministru al Culturii.
Dar nu asta vreau sa va spun. Sint sigur ca ati citit ori ascultat zeci de opinii pe aceasta tema. Cunoasteti si placa cu "vinatoarea de vrajitoare", o stiti si pe aia cu "nu prea aveau de ales", va e cunoscuta si cea cu "pactul cu diavolul".
Ei bine, eu vreau sa va spun altceva.
Tatal meu a fost militar de cariera. A plecat de la 14 ani din satul natal, a muncit pe santier si si-a facut liceul la seral. A urmat scoala de subofiteri, apoi pe cea de ofiteri, unde i-au predat, printre altii, batrini ofiteri din perioada interbelica rataciti in sistem. A crezut mereu in disciplina si in valorile armatei. Nu a uitat nici o clipa ca bunicul lui a fost ucis de comunisti la Canal si a fost mereu atent la ce se intimpla in jurul lui. Iar in jurul lui, ca in jurul fiecarui ofiter, inainte de '89, roiau o multime de turnatori, o gramada de securisti ori de cadre de la Contrainformatii, si toti astia lucrau pentru cineva. Lucrau pentru vreun coleg binevoitor care vina o functie, lucrau pentru a-si umple frigiderele, lucrau pentru Securitate, lucrau pentru comandamentul de la Constanta ori de la Bucuresti, lucrau pentru PCR ori direct pentru un inalt tatuc de la Partid. Erau specialisti in hotie, in sapaturi si in a inchega relatii. Astia aveau mereu carne si ulei, faceau rost in fiecare iarna de portocale, banane ori ciocolatele chinezesti, dintr-acelea mici, invelite in staniol galben, iti vindeau blugi si guma de mestecat, erau o sursa inepuizabila de pacate imperialiste. De sapat, sapau pe cine aveau chef, se sapau intre ei, intr-o ciudata sarabanda care spargea monotonia vietii cenusii de dinainte de '89, iar povestile astea, pe care tata ni le spunea seara, in soapta, stiind ca ne vom tine gura, mi-au colorat si tulburat, deopotriva, copilaria.
Stiam care dintre colegii lui e turnator, stiam care e de la CI si care este responsabilul cu propaganda, stiam ca vecinul cutarica e de la Secu si ca sotia lui toarna tot ce afla la locul de munca. Stiam, pentru ca trebuia sa avem grija ce vorbim cind ne intilnim cu ei. In nici un caz nu trebuia sa le spun copiilor lor, spre exemplu, atunci cind ne jucam in fata blocului, minunea aia cu "In Epoca de Aur muncim si invatam, spre un rahat ne indreptam".
Spuneam ca erau specialisti in legat relatii. In fond, in a se baga in sufletul omului. Cind ti-era lumea mai draga te trezeai cu ei la usa dornici de a petrece si, evident, de a te trage de limba. O-ho-ho, si cum mai spuneau ei bancuri cu Ceausescu, de se invinetea mama, saraca, de spaima, cind ii auzea.
Mult dupa '89 l-am intrebat pe tata daca nu vrea sa-si citeasca dosarul, daca nu e curios sa vada cine si ce a spus despre el. Mi-a spus ca nu vrea sa traiasca nici o dezamagire. Ca dincolo de securistii si turnatorii notorii care s-au invirtit in jurul lui, a mai avut si prieteni. Si ca nu vrea sa stie ca prietenia aia a lor a fost doar o masca.
Ei bine, eu nu am intelepciunea tatalui meu. Si sint convins ca toate mastile trebuie sa cada, ca ar trebui sa ne scoatem mortii de prin dulapuri si sa-i ingropam. Sint absolut sigur ca e necesar sa stim cine si ce rol a jucat si in ce parte a scenei s-a aflat. Asta pentru ca pe o parte dintre cei despre care imi vorbea tata ii vad si azi. Fosti ofiteri de la Secu, acum inalte cadre in SRI ori prosperi oameni de afaceri. Cu alte masti pe figura, se joaca de-a politicienii, de-a privatizarea, de-a capitalistii. Si nu e drept ca lucrurile sa stea in felul asta.
Dar nu asta vreau sa va spun. Sint sigur ca ati citit ori ascultat zeci de opinii pe aceasta tema. Cunoasteti si placa cu "vinatoarea de vrajitoare", o stiti si pe aia cu "nu prea aveau de ales", va e cunoscuta si cea cu "pactul cu diavolul".
Ei bine, eu vreau sa va spun altceva.
Tatal meu a fost militar de cariera. A plecat de la 14 ani din satul natal, a muncit pe santier si si-a facut liceul la seral. A urmat scoala de subofiteri, apoi pe cea de ofiteri, unde i-au predat, printre altii, batrini ofiteri din perioada interbelica rataciti in sistem. A crezut mereu in disciplina si in valorile armatei. Nu a uitat nici o clipa ca bunicul lui a fost ucis de comunisti la Canal si a fost mereu atent la ce se intimpla in jurul lui. Iar in jurul lui, ca in jurul fiecarui ofiter, inainte de '89, roiau o multime de turnatori, o gramada de securisti ori de cadre de la Contrainformatii, si toti astia lucrau pentru cineva. Lucrau pentru vreun coleg binevoitor care vina o functie, lucrau pentru a-si umple frigiderele, lucrau pentru Securitate, lucrau pentru comandamentul de la Constanta ori de la Bucuresti, lucrau pentru PCR ori direct pentru un inalt tatuc de la Partid. Erau specialisti in hotie, in sapaturi si in a inchega relatii. Astia aveau mereu carne si ulei, faceau rost in fiecare iarna de portocale, banane ori ciocolatele chinezesti, dintr-acelea mici, invelite in staniol galben, iti vindeau blugi si guma de mestecat, erau o sursa inepuizabila de pacate imperialiste. De sapat, sapau pe cine aveau chef, se sapau intre ei, intr-o ciudata sarabanda care spargea monotonia vietii cenusii de dinainte de '89, iar povestile astea, pe care tata ni le spunea seara, in soapta, stiind ca ne vom tine gura, mi-au colorat si tulburat, deopotriva, copilaria.
Stiam care dintre colegii lui e turnator, stiam care e de la CI si care este responsabilul cu propaganda, stiam ca vecinul cutarica e de la Secu si ca sotia lui toarna tot ce afla la locul de munca. Stiam, pentru ca trebuia sa avem grija ce vorbim cind ne intilnim cu ei. In nici un caz nu trebuia sa le spun copiilor lor, spre exemplu, atunci cind ne jucam in fata blocului, minunea aia cu "In Epoca de Aur muncim si invatam, spre un rahat ne indreptam".
Spuneam ca erau specialisti in legat relatii. In fond, in a se baga in sufletul omului. Cind ti-era lumea mai draga te trezeai cu ei la usa dornici de a petrece si, evident, de a te trage de limba. O-ho-ho, si cum mai spuneau ei bancuri cu Ceausescu, de se invinetea mama, saraca, de spaima, cind ii auzea.
Mult dupa '89 l-am intrebat pe tata daca nu vrea sa-si citeasca dosarul, daca nu e curios sa vada cine si ce a spus despre el. Mi-a spus ca nu vrea sa traiasca nici o dezamagire. Ca dincolo de securistii si turnatorii notorii care s-au invirtit in jurul lui, a mai avut si prieteni. Si ca nu vrea sa stie ca prietenia aia a lor a fost doar o masca.
Ei bine, eu nu am intelepciunea tatalui meu. Si sint convins ca toate mastile trebuie sa cada, ca ar trebui sa ne scoatem mortii de prin dulapuri si sa-i ingropam. Sint absolut sigur ca e necesar sa stim cine si ce rol a jucat si in ce parte a scenei s-a aflat. Asta pentru ca pe o parte dintre cei despre care imi vorbea tata ii vad si azi. Fosti ofiteri de la Secu, acum inalte cadre in SRI ori prosperi oameni de afaceri. Cu alte masti pe figura, se joaca de-a politicienii, de-a privatizarea, de-a capitalistii. Si nu e drept ca lucrurile sa stea in felul asta.
