Mergi la conţinutul principal

Atac al ISIS asupra oraşului petrolier Kirkuk

Presupuşi militanţi ai grupării teroriste Stat Islamic au atacat vineri câteva clădiri guvernamentale şi o centrală electrică în oraşul petrolier Kirkuk, din nordul Irakului.

Atacurile din Kirkuk intervin la patru zile după ce forțele kurde și irakiene, cu sprijinul unei coaliții conduse de SUA, au început o ofensivă pentru a prelua controlul asupra orașului Mosul, ultimul mare oraș din Irak considerat un bastion al miliției jihadiste care controlează, pe de altă parte, mai multe regiuni din Siria. 

Kirkuk se află la 290 de kilometri nord de Bagdad și la 170 de kilometri sud-est de Mosul. Este într-0 zonă petroliferă, aflată sub controlul kurzilor. 

Printre clădirile atacate în Kirkuk au fost și mai multe secții de poliție. Potrivit imaginilor transmise de o televiziune locală, deasupra orașului se vede ridicându-se fum negru și se aud tiruri de artilerie.

Opt persoane - șase gărzi de securitate și doi iranieni care lucrau la centrala electrică - au fost ucise, iar unii dintre atacatori s-au baricadat într-o moschee și într-un hotel. 

Pe de altă parte, au murit și cel puțin opt militanți - fie s-au aruncat în aer, fie în luptele cu forțele de securitate. 

Locuitorii din orașul situat în Kurdistanul irakian au spus că au auzit explozii începând cu ora locală 1:00.

Gruparea Stat Islamic a revenidcat atacurile pe internet, iar autoritățile au impus în oraș restricții de circulație.

Instalațiile de producție a țițeiului nu au fost atacate deocamdată, dar curentul electric continuă să fie întrerupt în oraș. 

Luptătorii kurzi Peshmerga au preluat în 2014 controlul asupra orașului Kirkuk, după ce armata irakiană s-a retras din regiune, din cauza avansului pe care îl înregistrase ISIS în nordul și vestul Irakului. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro