Mergi la conţinutul principal

Astăzi se fac repartizările pe posturile titularizabile

Mai mult, dintre cei 120 de candidaţi sunt unii care nici nu se gândesc la titularizare, chiar dacă au luat peste 7.00. Şi asta pentru că nu există niciun post disponibil pe disciplina pentru care au concurat, aşa cum este cazul istoriei. Aceştia pot spera doar să prindă un loc mai bun la suplinire.
Repartizarea candidaţilor pe posturile titularizabile se va realiza astăzi. La centrul de titularizare de la "Ana Aslan" vor intra de la 9.30 la 10.00 candidaţii pentru engleză, franceză, limba rromani şi limba română, între 10.00 şi 10.30 vor fi repartizaţi candidaţii de la psihopedagogie specială, religie şi învăţători, iar după 10.30 vor putea deveni titulari candidaţii care au dat concurs la specializarea educatoare. La celălalt centru de titularizare, de la "Neniţescu", repartizările încep la ora 9.00 pentru disciplinele biologie şi matematică. După această etapă posturile rămase vor fi puse la dispoziţia candidaţilor din alte judeţe care au susţinut în acest an examenul de titularizare, etapă ce va avea loc pe 27 sau 28 iulie. Posturile rămase vor fi declarate netitularizabile şi vor fi oferite suplinitorilor calificaţi, repartizarea urmând să aibă loc pe 22 august. Pe 4 august se va organiza concursul pentru suplinitorii necalificaţi la nivel judeţean. Lista reactualizată cu posturile vacante se va afişa pe 27 august, iar repartizarea suplinitorilor necalificaţi va avea loc pe 30 august.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro