Mergi la conţinutul principal

Astăzi, proba de foc a bacalaureatului - Matematica

Examenul de bacalaureat continuă astăzi, 2 iulie, cu proba obligatorie a profilului. Aceasta este susţinută de 1.707 candidaţi. Cei care au finalizat studiile liceale la profil real vor de proba la Matematică - 1.043, iar cei care au urmat liceul la profil uman dau proba la Istorie - 664. Candidaţii susţin cea de-a doua probă în cele şase centre de examinare de la: "Murgoci", "Bălcescu", "Neniţescu", "Perpessicius", "Moisil" şi "Iorga", în săli care beneficiază de camere de supraveghere.
Pe 4 iulie se va susţine proba la alegere a profilului şi specializării, candidaţii putând opta pentru una dintre cele 10 discipline: fizică, biologie, chimie, geografie, logică, psihologie, economie, filosofie, sociologie şi informatică.
Primele rezultate se vor afişa pe 7 iulie, până la ora 12.00, urmând ca între orele 12.00 şi 16.00 să se depună contestaţiile. Pe 11 iulie se afişează rezultatele finale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro