Mergi la conţinutul principal

Armata turcă a bombardat jihadişti din Siria

"O camionetă, un camion şi un autobuz SIIL au fost distruse", a precizat armata într-un comunicat citat de presă. Această operaţiune a fost efectuată după ce "două vehicule aparţinând armatei au fost ţinta unor tiruri, la postul de frontieră Cobanbey", la est de oraşul frontalier turc Kilis (sud), a precizat Statul Major.
Incidentul nu s-a soldat cu victime de partea turcă, scrie presa citând mai multe surse militare.
Este primul incident în care sunt implicate Turcia şi combatanţi SIIL, care luptă de la începutul lui ianuarie împotriva altor grupări rebele ostile regimului de la Damasc, în nordul Siriei.
Un adversar ferm al preşedintelui Bashar al-Assad, Turcia a fost acuzată că furnizează arme mai multor grupări rebele siriene extremiste, lucru pe care l-a negat întotdeauna.
Armata turcă a bombardat în mai multe rânduri nordul teritoriului sirian, ca represalii la tiruri de obuze efectuate dinspre Siria asupra unor sate turceşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro