Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Arbitri din Bulgaria la meciul HC Dunărea - Fleury Loiret Handball

* Svetoslav Yovchev și Zvezdelin Yonchev vor conduce partida din polivalenta brăileană * meciul se va disputa duminică, 10 ianuarie, de la ora 15.00 și va fi televizat

 

Duminică, 10 ianuarie 2021, HC Dunărea dispută primul meci din grupele EHF European League, adversara formației brăilene fiind Fleury Loiret Handball din Franța.

Partida HC Dunarea Brăila - Fleury Loiret Handball va fi condusă de doi arbitrii din Bulgaria, Svetoslav Yovchev și Zvezdelin Yonchev iar observator din partea Federației Europene de Handbal a fost desemnat Ion Șerbu din Romania.

Formația de handbal brăileană va debuta astfel în grupele EHF European League, pe teren propriu, în compania unei echipe care se află pe locul al 5-lea în campionatul Franței și care are în lot handbaliste valoroase. Însă antrenorul Neven Hrupec spune că HC Dunărea este pregătită să obțină prima victorie în grupa D.

“Ne așteptăm la primul nostru meci în EHF European League, unul dificil, împotriva echipe din Franța, Fleury Loiret Handball. Adversara de duminică se află pe locul al cincilea în campionatul intern, în spatele unor echipe importante precum Metz, Brest sau Paris. Fleury Loiret este o echipă cu multe jucătoare bune, cele mai multe dintre ele fiind din Angola și Senegal. Interul dreapta, Alexandra Lacabere este cea mai faimosă jucătoare a echipei franceze, ea fiind componentă a echipei naționale a Franței, medaliată cu argint în Danemarca cu câteva săptămâni în urmă. Portarul Goncalves Dias din Brazilia, handbalistă cu talie, 1.90 m, componentă a naționalei braziliei, este de asemenea o jucătoare importantă a adversarei noastre de duminică. O mai au pe Laura Kamdop, un pivot puternic care a fost legitimată și la Krim Mercator în Slovenia. Fleury Loiret are în lot multe jucătoare cu experiență ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la un meci greu la Brăila, duminică. Însă, cu toate acestea, am încredere în echipa noastră și cred că putem fi mai buni decat ei și putem să luăm primele puncte din grupele EHF European League. Am început pregătirea din timp, am vizionat adversarul, ne-am pregătit din punct de vedere fizic în cantonament, acum suntem nerăbdători să începem. Din păcate această perioadă frumoasă, cu meciuri importante, o traversăm fără să avem suporterii lângă noi, însă ne bucurăm că meciurile sunt televizate și că vom avea susținerea brăilenilor chiar și din fața micilor ecrane”, ne-a declarat antrenorul Neven Hrupec.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii