Mergi la conţinutul principal

Anunţ şocant despre «Tancrad»

Dar am dat acest titlu (vezi titlul de mai sus) pentru că aşa am văzut că procedează ziarele mari din Bucureşti, gen Evenimentul Zilei, de exemplu. Uite, nu mai departe de ieri am intrat să citesc ceva pe ziarul amintit şi văd următorul titlu: "Anunţ şocant despre Antena 3". Bă, şi dau eu click ca disperatul, căci mă gândeam că poate citesc că s-a închis Antena 3, nu că mi-aş dori acest lucru. Când colo, ce să vezi? Ştirea era despre faptul că sediul Antenei 3 a intrat în proprietatea statului român, conform deciziei luate de judecători în Dosarul "ICA", aşa că alde Mihai Gâdea şi Mircea Badea vor plăti de-acum încolo chirie statului român, adică inclusiv nouă, că doar şi noi suntem contribuabili. Păi, şi unde-i şocul din această ştire prezentată de EvZ? Te pomeneşti că ăştia de la EvZ nu au mai auzit de conceptul de chiriaş la stat, că altfel nu se explică precipitarea lor într-un banal titlu de ziar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro