Mergi la conţinutul principal

Antonescu îşi doreşte şi alţi parteneri politici pentru USL

Antonescu a fost întrebat dacă în şedinţa USL s-a discutat despre propunerea liberalului Relu Fenechiu, privind excluderea PC din USL. "Noi nu am discutat o astfel de propunere astăzi, noi am discutat lucruri care ţin de calendarul parlamentar al grupurilor noastre şi de calendarul din această săptămână, lucruri care ţin de viitorul colaborării în USL. În orice caz, nimeni nu are de gând să elimine pe cineva din această construcţie, dimpotrivă, e o construcţie deschisă, şi este deschisă în continuare oricărei forţe politice sau personalităţi publice onorabile care doreşte să se alăture, să construiască împreună cu noi", a replicat Antonescu.
Liderul PNL a mai fost întrebat în acest context dacă nu există niciun fel de tensiune în USL. "Unde există viaţă, există tensiune, de pildă, iată, cum circulă sângele în corpul omenesc, există o tensiune, ea se şi măsoară cu aparate speciale, dar nu există niciun fel de motiv pentru a pune la îndoială soliditatea şi unitatea acestei construcţii politice", a mai spus preşedintele PNL.
Totuşi, Antonescu a ţinut să facă referire la atacurile recente ale premierului Emil Boc la adresa solidităţii USL. "În ciuda eforturilor pe care puterea, în frunte cu preşedintele, cu primul ministru, care ar trebui în principiu să aibă alte preocupări, de a transmite mesajul şubrezirii USL, a disensiunilor din USL, această construcţie politică merge mai departe, îşi respectă programul deja anunţat. Odată cu desemnarea candidatului comun pentru primăria Caputalei am mai închis un capitol în calendarul pe care noi l-am respectat întocmai. Şi Victor Ponta, şi eu depunem eforturi ca deja să pregătim şi să intrăm în partea a doua a pregătirilor pentru locale, şi anume, la nivelul fiecărui judeţ desemnarea, găsirea celor mai potriviţi candidaţi pentru cazul în care avem candidaţi comuni", a mai precizat Antonescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro