Mergi la conţinutul principal

Andrei Crăciun, cel mai important transfer din Liga a IV-a Brăila

• acesta este titular la United Galați și în naționala de futsal a României • conform zvonurilor, AFC Urleasca și Voința Vișani nu vor mai continua în acest eșalon

 

Campionatul Ligii a IV-a din județul Brăila se va relua pe 11 martie.

La finalul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 4 martie, la sediul AJF Brăila, de la Sala Polivalentă, va avea loc ședința cu reprezentanții cluburilor care activează în campionatele județene, prilej pentru conducătorii Ligii a IV-a și a V-a să discute despre problemele pe care le-au întâmpinat în meciurile disputate toamna trecută și să găsească soluții pentru ca sezonul de primăvară să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Până la această dată, cu toate că au în probe jucători, puține echipe de Liga a IV-a au venit la sediul AJF Brăila pentru a oficializa transferurile.

Excepție fac Viitorul Șuțești, Victoria Traian și Sportul Chiscani.

Echipa de pe locul al doilea, Victoria Traian, l-a transferat pe Darius Mocanu, jucător născut în 2008, de la Dacia Unirea. Cele mai interesante achiziții le-a făcut Viitorul Șuțești care i-au transferat definitiv pe Andrei Crăciun, cel mai valoros fotbalist din competițiile organizate de AJF Brăila și pe Georgian Chihaia, de la Viitorul Ianca, dar și pe Vali Dumitrana, unul dintre golgheterii de la AFC Urleasca. Crăciun este titular la United Galați, campioana primului eșalon de futsal din România, dar și component al naționalei acestei discipline sportive.

Certitudini pentru Sportul Chiscani sunt deja Cristi Pascu, venit la AFC Urleasca, Filippo Tarozzi, care a revenit, după câteva luni, de la Unirea Braniștea și portarul Onici, de la Viitorul Umbrărești. 

Conform unor informații ale conducerii Viitorului Cireșu, liderul Ligii a IV-a din județul Brăila va conta în această primăvară pe Vali Baciu de la AFC Urleasca, Alexandru Drezaliu de la Slobozia, jucător care a evoluat în Liga a III-a la Sportul Chiscani și CS Făurei și pe Roșu de la Viitorul Însurăței. Pe trei jucători noi se bazează Daous Dava Brăila. La acest club vor evolua mijlocașul Auraș Crăciun, venit de la Dinamo Măxineni, Ionuț Sterian venit de la Șoimii Tudor Vladimirescu și atacantul Sergiu Simion transferat de la Sportul Chiscani.

Probabil că săptămâna viitoare vom afla și alte transferuri efectuate și oficializate de echipele Ligii a IV-a.

Din nefericire, potrivit zvonurilor, două echipe se pare că se vor retrage din Liga a IV-a, AFC Urleasca și Voința Vișani. Deocamdată sunt doar zvonuri, însă privind prim prisma plecărilor de la cele două formații, informația pare posibilă. AFC Urleasca a cedat mulți titulari de la echipa din Liga a IV-a, iar surse din cadrul echipei Voința Vișani au spus că jucătorii ar fi fost informați că pot pleca la orice echipă vor.

Probabil că adevărul despre aceste zvonuri se va putea afla la ședința cu delegații cluburilor din județul Brăila, care va avea loc pe 4 martie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro