Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Amplă acţiune de modernizare a Orăşelului Copiilor

Conducerea Direcţiei Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor (DAPT) Brăila, instituţia care administrează Orăşelul Copiilor din Parcul Monument, promite că în câteva săptămâni, acest spaţiu destinat celor mici îşi va schimba complet înfăţişarea. "Spaţiul central, acum ocupat de betoane, va fi transformat într-o grădină cu flori, iar o mare suprafaţă care până acum era nefolosită, fiind acoperită cu buruieni, va fi resistematizată şi inclusă in circuitul de joacă şi de promenadă. Deja am început să tăiem iarba şi am descoperit o parte din vechile alei, pe care nu s-a mai plimbat nimeni de ani de zile. Undeva, mai în spate, dincolo de copaci, există o platformă betonată circulară, unde am înţeles că exista pe vremuri un carusel cu biciclete. Acum vrem să amenajăm acolo un foişor, unde să poată veni doamnele învăţătoare cu clasa şi să predea lecţii în mijlocul naturii. Acelaşi spaţiu va putea fi folosit şi pentru spectacole dedicate celor mici", ne-a declarat Simona Drăghincescu, directorul DAPT. Plantarea florilor şi amenajarea foişorului vor începe peste circa două săptămâni. Deocamdată, în Orăşelul Copiilor se montează noile instalaţii de joacă achiziţionate direct de la producător - o firmă din Sebeş. Locurile de joacă aflate în plin proces de amenajare vor fi de două feluri: simple - cu clasicele tobogane, balansoare şi leagăne - şi complexe, acestea din urmă conţinând tobogane cu tub, căţărători sau alte asemenea instalaţii care vor transforma într-o mică aventură ieşirea copiilor în parc.

DAPT beneficiază de sprijinul firmei RER, care a început o amplă operaţiune de salubrizare a perimetrului ocupat de Orăşelul Copiilor. În total, operaţiunile de modernizare vor costa circa 700.000 lei, conform spuselor directorului Drăghincescu. "Sperăm că, într-o lună de zile, o să finalizăm ceea ce ne-am propus", ne-a declarat aceasta. Astfel, de 1 iunie, Orăşelul Copiilor ar putea fi de nerecunoscut.




Categorie articol: 

Comentarii