Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ambasada americana datoreaza primariei din Londra circa 400.000 de euro

Ambasada americana de la Londra a acumulat datorii in valoare de aproape 400.000 de euro in ultimele sase luni, mai mult decit orice ambasada din Marea Britanie in acelasi interval de timp, relateaza cotidianul The Independent in editia electronica.
Primarul Londrei, Ken Livingstone, a intrat in conflict cu ambasada americana dupa ce aceasta a decis sa nu plateasca taxa de decongestionare in iulie 2005, argumentind ca este vorba despre o taxa locala si prin urmare, potrivit Conventiei de la Viena, nu se aplica diplomatilor straini.
Livingstone insista totusi ca toti diplomatii trebuie sa plateasca taxa, in valoare de opt lire, care se aplica unei zone din centrul Londrei. "Guvernul britanic a comunicat clar ambasadei ca banii nu reprezinta o taxa, ci plata unui serviciu - decongestionarea traficului - de care beneficiaza diplomatii americani. Diplomatii britanici respecta legea americana in Statele Unite. Diplomatii americani ar trebui sa faca la fel in aceasta tara", a declarat el.
Desi ambasada americana a acumulat datorii record in ultimele sase luni, cea a Angolei datoreaza si mai mult autoritatilor londoneze, respectiv 504.405 lire sterline (aproximativ 926.000 de euro) de la intrarea in vigoare a taxei de decongestionare, in februarie 2003.
Angola este urmata de Sudan, cu 356.870 de lire sterline (peste 650.000 de euro) si de Nigeria, cu 317.120 (circa 380.000 de euro).




Categorie articol: 

Comentarii