Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Alianta D. A. nu mai exista la Braila

Alianta D. A. nu mai exista la Braila. Anuntul a fost facut de presedintele PD Braila, Horia Vasioiu, in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc ieri. Acesta a tinut sa explice ca, urmare a purtarii din ultima vreme a primarului liberal Constantin Cibu, aceasta culminind cu incercarea de a o da afara pe viceprimarul Daniela Vasioiu de la o conferinta din cadrul Primariei, conducerea PD Braila a decis sa rupa orice legatura cu filiala locala a PNL. Mai mult, liderul PD Braila a tinut sa precizeze ca democratii braileni nu mai au rabdarea sa incerce sa lucreze, spre binele cetateanului, cu "comunistul notoriu" aflat in fruntea administratiei publice locale, Constantin Cibu: "La Braila exista acum doar o componenta a Aliantei de la nivel national, care e PD, iar de partea cealalta exista niste oameni de buna credinta, care vor sa intemeieze un PNL, si alte doua grupuri de interese, care sint tot de acea parte a baricadei politice. La Braila nu exista Alianta. Am spus inca din perioada pre-electorala si electorala ca vrem sa facem un alt tip de administratie, ca vrem sa fim transparenti, sa fim in interesul cetateanului... Acum veti spune ca a fost simpla demagogie si trebuie sa va dam dreptate, ca am vorbit multe si nu am putut realiza nimic. Dar asta s-a intimplat pentru ca in fruntea administratiei brailene se afla un comunist notoriu. Unul care confunda propria ograda cu administratia locala, unul care foloseste banul public cum vrea el si nu cum vrea CLM".

"A iesit primar datorita PD si Danielei Vasioiu, altfel nu iesea nici peste 1.000 de ani"

Vasioiu a mai adaugat ca, desi conducerea PD a fost din primul moment constienta de riscul pe care il prezenta Constantin Cibu in postura de candidat la functia de primar, in baza protocolului si aliantei incheiate la nivel national, s-a vazut obligata sa il sustina si sa nu iasa in presa chiar de la inceput, cind atitudinea acestuia fata de PD si mai ales fata de viceprimarul Vasioiu a devenit din ce in ce mai negativa: " Chiar inainte de turul doi am avut o intilnire la PNL, in consiliul de coordonare judetean al Aliantei. Atunci am spus lucruri extrem de dure si i-am spus ce credem noi despre el. Ca nu va fi in stare sa faca nimic in Braila, ca e manipulat, sa nu ajungem sa il regretam pe Lungu... I-am zis multe... ca nu am incredere in el... Si i-am zis ca stiu cum s-a hotarit candidatura lui la Primarie. In casa la fostul senator PSD Viorel Balcan, de fata fiind Balcan, actualul senator social- democrat Aurel Simionescu, Cibu si ulterior venind si liberalul Vasile Varga. Si a zis ca nu e adevarat. Astea i le-am spus inainte de turul doi... Dar am zis ca avem un protocol si nu avem incotro, trebuie sa il respectam. Noi am facut ce trebuia, l-am sustinut in turul doi, am iesit in toate evenimentele ce au avut loc, si i-am zis ca a iesit primar datorita PD si Danielei Vasioiu, altfel nu iesea nici peste 1.000 de ani. Chiar daca purtau toate microbuzele portretul lui pe geam... Acum poate de aia trebuie sa le dea anumite facilitati..."
La rindul sau, presedintele organizatiei municipale a PD Braila, consilierul municipal Aurel Banuta, a tinut sa reconfirme pozitia consilierilor PD in cadrul CLM, si anume aceea de a vota numai proiectele care sint in interesul cetateanului si care sint legale. Totodata, acesta a infierat inca o data atitudinea primarului punctind: "Ne mentinem pozitia in a afirma ca exista degringolada in conducerea administratiei locale si ce s-a intimplat nu face decit sa demonstreze ca avem dreptate. Lipsa de transparenta, modul abuziv in care se comporta domnul primar, iesirile violente, atacul la persoana la care a procedat, vanghelizarea dialogului politic pe care o practica, ne demonstreaza acest lucru. Treburile in Braila nu merg asa cum trebuie, situatia se indreapta catre niste orizonturi total nefavorabile interesului local si noi nu vom face decit ce am promis, si anume sa veghem asupra interesului celor care ne-au votat. Trebuie sa fim foarte atenti de acum incolo la HCLM. Ar fi pacat sa piarda cetateanul de la acest bilci la care s-a ajuns".




Categorie articol: 

Comentarii