Mergi la conţinutul principal

Al-Qaida, acuzată de o grupare rivală că trădează cauza jihadistă

"Al-Qaida nu mai este, în prezent, o bază pentru jihad", a declarat Abu Muhammad al-Adnani, un purtător de cuvânt al grupării Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), citat într-un comunicat postat pe forumuri jihadiste.
"Leadershipul ei s-a transformat într-un ciocan pentru spargerea proiectului statului silamic", afirmă al-Adnani, adăugând că "liderii Al-Qaida s-au depărtat de la calea cea bună".
"Ei au divizat, peste tot, mujahedinii", se plânge el.
La începutul lui ianuarie, numeroase grupări rebele, inclusiv Frontul Al-Nusra - recunoscut ca filiala oficială a Al-Qaida în Siria -, au lansat o ofensivă împotriva SIIL, în zonele aflate sub controlul rebeliunii în nordul Siriei.
SIIL, creat în Irak după invazia ţării de către o coaliţie condusă de către Statele Unite în 2003, a provocat o nemulţumire în rândul restului rebeliunii din Siria, din cauza voinţei sale de hegemonie şi brutalităţii metodelor folosite împotriva civililor.
Mii de ombatanţi au fost ucişi, de la începutul lui ianuarie, în aceste lupte între grupări rivale.
Un comando SIIL i-a asasinat, pe 15 aprilie, pe liderul Frontului Al-Nusra în provincia Idlib (nord) şi pe membrii familiei acestuia din oraşul cu acelaşi nume.
Frontul Al-Nusra şi SIIL provin amândouă din aripa în Irak a reţelei teroriste Al-Qaida.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro