Mergi la conţinutul principal

Afganistanul propune reajustarea frontierelor cu vecinii

Potrivit unui responsabil al serviciului afgan de cartografie, frontierele cu Iranul, Uzbekistanul, Pakistanul, Tadjikistanul şi Turkmenistanul trebuie revizuite la fiecare 20 de ani, conform dreptului internaţional. S-a stabilit că, în timp, apele care sunt frontiere îşi pot modifica albia.

Este cazul Amou-Daria, la frontiera cu Uzbekistanul, Tadjikistanul şi Turkmenistanul.

Oficialul a mai spus că Iranul şi Pakistanul au preluat o parte a teritoriului afgan, menţionând totuşi că "reajustarea frontierelor cu aceste două state nu este de actualitate, din motive politice", pe care nu le-a precizat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro