Mergi la conţinutul principal

Afacerile interlopilor, radiografiate de Finanţe

Începând de mâine, cele 16 firme ale interlopilor vor fi luate la bani mărunţi de inspectorii de la Finanţe. Aşa cum a explicat conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila, pentru luna aprilie sunt programate inspecţii fiscale generale la toate cele 16 unităţi luate în vizor de Poliţie şi Parchet, în încercarea de soluţionare a unui dosar penal voluminos demarat încă de anul trecut. "Începând cu luna aprilie 2009, se efectuează inspecţii fiscale generale şi, pe măsură ce vor rezulta cazuri de încălcare a legislaţiei financiar-fiscale, vor fi făcute publice", ne-a declarat directorul executiv adjunct al DGFP Brăila, Cătălin Picuş. De altfel, firmele au trecut printr-un filtru de control în cadrul unor inspecţii fiscale parţiale, care au scos la lumină o serie de nereguli, în principal la returnarea de TVA şi nerespectarea prevederilor Legii Contabilităţii. Efectuate încă din 2007 sau pe parcursul anului 2008, controalele parţiale au fost încheiate cu acte de impunere fiscală privind diferenţa suplimentară de TVA în cuantum de peste 1 miliard de lei vechi, precum şi aplicarea de amenzi în valoare de 210 milioane de lei vechi, aplicate atât de DGFP cât şi de Garda Financiară. Practic, neregulile la capitolul TVA au fost descoperite în momentul în care o parte dintre cele 16 firme au cerut, culmea tupeului, returnare de TVA. Imediat, controalele punctuale pe această temă au scos la iveală că, de fapt, nu aveau de primit TVA de la stat, ba, dimpotrivă, aveau de dat sume de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de lei vechi.

"Alsaria Serv" voia să tragă ţeapă cu TVA de peste 800 milioane de lei vechi

La solicitarea reporterilor "Obiectiv", conducerea DGFP Brăila a furnizat date privind cele mai recente controale efectuate la cele 16 firme pentru care Poliţia şi Parchetul au cerut insistent ajutorul finanţiştilor. Astfel, a reieşit faptul că verificări parţiale ale activităţii fiscale a firmelor interlopilor au fost făcute în momentul în care instituţia a primit din partea acestora cereri privind regularizarea TVA (Taxa pe Valoarea Adăugată). În momentul în care solicitanţii au fost verificaţi pe capitolul TVA, surpriză! De fapt, agenţii economici nu aveau de primit, ci aveau de plată. Sumele diferă de la caz la caz, însă cea mai mare diferenţă suplimentară a fost consemnată în cazul "Alsaria Serv" SRL, unitate deţinută de Alina Cârstei, soţia lui Marian Dănuţ Soare, membru al grupării interlope din Obor. Practic, la această societate au fost realizate 5 inspecţii fiscale parţiale, începând cu august 2007 până în martie 2009. Concluzia: diferenţe suplimentare de TVA în sumă totală de 80.571 lei, adică peste 800 milioane de lei vechi! Diferenţa a rezultat din nerespectarea de către agent a prevederilor Legii 571/2003 privind Codul Fiscal. În plus, organul de control a constatat că nu au fost respectate nici prevederile Legii Contabilităţii, fiind aplicată o amendă de 500 lei. De menţionat este că "Alsaria Serv" se ocupă cu transportul terestru de mărfuri şi, potrivit celor mai recente date de bilanţ (2007), a realizat o cifră de afaceri de 183.039 lei, dar a încheiat anul cu o pierdere 49.198 lei.

O a doua firmă cu sumă mare privind diferenţa de TVA calculată de inspectorii de la Finanţe este SC "Leniona Com" SRL, unde unic asociat este Diana Eveline Balint. Concret, la controlul parţial din iunie 2008 a rezultat că agentul ar avea de plătit TVA în sumă de 26.679 lei (266,6 milioane lei vechi). Mai mult, firmei i s-au aplicat şi două amenzi în cuantum total de 5.500 lei, pentru nerespectarea Legii Contabilităţii şi pentru indisciplină financiară.

Şi la firmele familiei Sgârcitu au apărut probleme cu returnarea de TVA

Nereguli de acelaşi gen au fost înregistrate şi la firmele unde familia Sgârcitu deţine părţi sociale - SC "Liviantes Grup" şi SC "Cycas", ambele cu activitate în domeniul imobiliar. La aceste unităţi, inspectorii au calculat diferenţă de TVA în cuantum total de aproape 6.000 lei. De menţionat este că cei doi agenţi au scăpat fără amendă. A treia firmă din grupul urmărit de anchetatori, care aparţine unor rude de gradul doi ale soţiei lui Titi Sgârcitu, este SC "Micul Constructor" SRL. Aici, diferenţa în plus calculată la controlul din mai 2008 s-a cifrat la 11.537 lei, plus două amenzi în valoare totală de 5.500 lei. Aşadar, totalul general pentru aceste trei firme, unde este evidentă implicarea familiei Sgârcitu, se ridică la 17.522 lei, plus cele două amenzi amintite mai sus.

În afară de inspecţiile fiscale parţiale, DGFP Brăila a efectuat şi două controale inopinate: prima în data de 11 martie 2009, la AF Bocăneţ şi a doua pe 16 octombrie 2008 la firma "Crisilvicom", unde asociat majoritar este Vasile Petcu, membru al grupării din Obor. La prima societate inspectorii nu au avut ce verifica, întrucât nu desfăşurase activitate de la înfiinţare până la data controlului. În cazul "Crisilvicom" a fost, totuşi, aplicată o sancţiune contravenţională de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Codului Fiscal. Nu numai DGFP a amendat "Crisilvicom": în urma unui control al Gărzii Financiare derulat tot în 2008, la această unitate a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 1.500 lei, pentru nerespectarea Legii Contabilităţii.

Controalele Gărzii Financiare nu s-au oprit la o singură unitate din grupul celor 16 întrucât, potrivit informaţiilor DGFP, comisarii gărzii au mai fost în "vizită" la "Autostar Terminal" şi la "Belgian Cafe", aparţinând lui Stănel Corbu. La ambele au fost constatate nereguli în contabilitate, drept pentru care amenzile au fost de 1.000 lei pentru fiecare agent. Nici firma lui Buricea nu a scăpat anul trecut de controlul Gărzii Financiare. SC "Mogobub" SRL, cu obiect de activitate telecomunicaţii, proprietatea lui Ghiţă Buricea, a fost controlată în martie 2008, iar finalitatea a fost aplicarea unei sancţiuni de 1.000 lei tot pentru nerespectarea Legii Contabilităţii.

Membrii grupării din Vărsătura nu au lăsat "urme" în firmele administrate

Important de menţionat este că nu la toate cele 16 firme au fost descoperite nereguli la capitolul financiar-fiscal, întrucât pentru 6 agenţi economici nu au fost depistate încălcări ale legislaţiei în acest domeniu. Este vorba despre SC "Casauto" SRL, unde apar asociaţi cu participaţii egale Stănel Corbu, Aurel Bănică şi Costel Puia, SC "Zanpet" care îi are asociaţi cu drepturi egale pe Vasile Petcu şi Silviu Orzan, precum şi de "Tudiflor Impex" (asociaţi în cote egale Didina Stroe, fostă Corbu, şi Florentina Stroe, fostă Tudorache). De remarcat este că cele mai multe firme "curate", unde inspectorii DGFP nu au găsit probleme, aparţin familiei Bocăneţ ("Byboca Trans" şi "Bocadani Trans") şi cea a lui Ionuţ Ranete ("Medelia Com"), toţi cunoscuţi ca membri ai grupării din Vărsătura.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro