Mergi la conţinutul principal

Adrian Rândunică, secretar de stat în fund

Mă încearcă aşa o scârbă când scriu despre Adrian Rândunică şi George Caranica, de cred că aş fi în stare să mănânc o basculantă de lămâi. Dar dacă Rândunică şi Caranica sunt împinşi pe agenda publică, asta e, trebuie să le acord atenţia cuvenită, în Scormonitoru, evident.

De data asta, acest cuplu de comici vestiţi ai micului ecran, Rândunică şi Caranica, a fost amintit în contextul nominalizărilor pe care Brăila trebuia să le facă pentru viitorii secretari de stat în Guvernul Grindeanu by Dragnea. Şi, ce să vezi? Printre tinerii nominalizaţi de nen-tu Ion Rotaru, potriviţi pentru a ocupa un post de secretar de stat în actualul guvern, i-am regăsit şi pe Rândunică & Caranica. Iar ăştia, mă?! – a fost primul meu impuls, semn că şi subconştientul s-a săturat de aceste personaje. După ce m-am mai liniştit un pic, am stat şi m-am gândit la ce minister anume ar fi potrivit, de exemplu, Adrian Rândunică să ocupe funcţia de secretar de stat. La Externe, Rândunică ar fi bun doar ca să se joace de-a „Spionul care mi-a tras-o”, altfel un film (comedie) bună, cu Mike Myers în rolul principal. La Sănătate, mă gândesc că Rândunică ar fi perfect pentru rolul de cioclu. Un cioclu arogant, cum erau cioclii de pe vremuri, care atunci când treceau pe lângă casa unui bogat rupeau haine de pe ciumatul pe care îl transportau la groapă, ca să arunce ciuma asupra „chiaburilor”. La Sport nu cred că Rândunică ar fi potrivit, căci numai talie de sportiv nu are. Şi-atunci, pe unde l-ar vedea nenea Ion Rotaru pe Rândunică jucând rolul de secretar de stat? Să fie la Justiţie? Ar fi o variantă, căci la cât de servil s-a dovedit Rândunică, el ar deschide uşile puşcăriilor înainte ca Guvernul să aprobe ordonanţa de urgenţă cu privire la graţiere şi amnistie. Nu, cel mai bine cred că Adrian Rândunică s-ar potrivi ca secretar de stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Serios, la cât de cult în cap pare Rândunică în poze, cu siguranţă el ar face o figură frumoasă la Cultură. Mai ales acum, după ce Cuminţenia Pământului nu mai are şanse să fie achiziţionată de Guvernul României (Camera Deputaţilor tocmai a votat împotriva alocării fondurilor), viitorul secretar de stat Adrian Rândunică ar putea demara o campanie solidă şi bine aplicată, la nivel naţional, pentru ca statul român să intre în posesia microfonului cu care Florin Salam a susţinut primul concert live din viaţa lui. Forza Rândunică, zbori Rândunică, Brăila e cu tine! (Secretară de stat)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro