Mergi la conţinutul principal

Administratori de bloc trimişi în judecată pentru delapidare

* în timp ce una dintre administratore a motivat că nu îi ajung banii de pensie pentru a se întreţine, cealaltă a plecat din ţară cu tot cu bani

Administratorii a două asociaţii de proprietari, din cartierele Obor şi Viziru, au ajuns pe mâna oamenilor legii după ce au luat din gestiune suma totală de 63.013 lei (630 milioane de lei vechi), bani pe care i-au folosit în interes personal. Rodica Munteanu, în vârstă de 70 de ani, şi Elena Şerban, de 54 de ani, au fost cercetate şi trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. În timp ce brăilenca de 70 de ani a motivat că nu îi ajungeau banii de pensie pentru a se întreţine, cealaltă a plecat de ţară în momentul când a aflat că este urmărită penal.

Astfel, în perioada aprilie 2005 - noiembrie 2008, în calitate de administrator al Asociaţiei de Proprietari nr. 586 din cartierul Obor, pensionara Rodica Munteanu şi-a însuşit din gestiune suma de 50.158 lei. În noiembrie 2008, unul dintre membrii asociaţiei a solicitat efectuarea unei verificări de către organele de poliţie cu privire la unele nereguli constatate în cadrul asociaţiei. Neregulile se refereau la creşterea nejustificată a cheltuielilor de întreţinere, nerespectarea legii contabilităţii, refuzul nejustificat al administratorei de a da explicaţii cu privire la componenţa cheltuielilor pe care le suportă locatarii. În urma verificărilor efectuate de anchetatori s-a stabilit că pensionara de 70 de ani deţinea funcţia de administrator, încă din anul 2001, îndeplinind totodată şi pe cele de contabil şi casier al asociaţiei. În urma efectuării unei verificări financiar-contabile a documentelor asociaţiei, pe perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2008, s-a constatat că asociaţia a funcţionat fără a avea un comitet, un cenzor sau o comisie de cenzori, ceea ce a dus la necunoaşterea situaţiei financiare. Întocmindu-se soldul centralizator al încasărilor şi plăţilor a rezultat un sold de casă, la data de 18 noiembrie 2008, în valoare de 46.934 lei, sumă care ar fi trebuit să existe în casieria asociaţiei la data predării gestiunii către noul administrator. Urmare acestor constatări s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile prin care s-a stabilit că prejudiciul cauzat Asociaţiei de Proprietari nr. 586 de învinuita Rodica Munteanu, prin lipsa din gestiune, a fost de 50.158 lei pentru perioada aprilie 2005 - noiembrie 2008. Asociaţia de proprietari a solicitat şi calcularea penalităţilor aferente prejudiciului cauzat, acestea ridicându-se la 59.353 lei. Ajunsă pe mâna anchetatorilor, administratora a recunoscut faptele comise, precizând că şi-a însuşit din gestiune diferite sume de bani pe care le-a folosit pentru întreţinerea proprie, întrucât nu îi ajungeau banii de pensie, adică 700 de lei lunar.

În cazul celui de-al doilea administrator ţepar, Elena Şerban, de 54 de ani, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2000 - 2002, în calitate de administrator al Asociaţiei de Proprietari nr. 414, din cartierul Viziru I, învinuita şi-a însuşit în repetate rânduri sume de bani din casierie. În urma sesizării venite din partea preşedintelui asociaţiei, oamenii legii au demarat cercetările. Astfel s-a stabilit că Elena Şerban a fost administrator al asociaţiei şi casieră în perioada ianuarie 2000 - noiembrie 2002. În urma efectuării unei verificări contabile s-a constatat neînregistrarea unor chitanţe în registrul de casă, în sumă totală de 1.271 lei. Urmare acestei situaţii, preşedintele asociaţiei a solicitat efectuarea unei expertize contabile extrajudiciare, care a scos la iveală faptul că Elena Şerban a creat o lipsă în gestiune de 12.855 lei. Administratora fie înregistra în registrul de casă sume mai mici decât cele încasate, fie nu le înregistra deloc, astfel că banii îi băga în propriul buzunar. Ulterior, Elena Şerban a plecat din ţară, sustrăgându-se urmăririi penale, în timp ce asociaţia a rămas cu paguba.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro