Mergi la conţinutul principal

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost aprobată de Parlamentul European

Verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor Schengen de către noii membri (control de teren, frontiere maritime şi aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea poliţienească, conectarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen şi de protecţie a datelor) este o precondiţie pentru ca, în urma consultării PE, Consiliul de Miniştri să decidă eliminarea controalelor la frontierele interne cu statele membre.
"Schengen reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale UE, pe care nu avem voie să o distrugem cu decizii pripite. Sistemul Schengen oferă cele mai înalte standarde pentru managementul frontierelor. România şi Bulgaria îndeplinesc aceste criterii - în consecinţă, nu trebuie să amânăm integrarea lor", a declarat preşedintele PE, Jerzy Buzek, conform unui comunicat.
Dezbaterea raportului întocmit de europarlamentarul PPE, Carlos Coelho, a avut loc marţi seară în plenul PE, reunit la Strasbourg, iar votul pozitiv a fost anticipat de preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele PE Stavros Lambrinidis, care la finalul discuţiilor a adresat anticipat "calde felicitări" României şi Bulgariei pentru reunşită. În cursul discuţiei au fost însă exprimate şi opinii contrare.
Raportul eurodeputatului portughez, votat la 2 mai în Comisia de specialitate - LIBE - a PE, este favorabil integrării celor două state. Ultimul cuvânt în privinţa aderării îl vor avea cele 25 de state membre ale Spaţiului Schengen, care trebuie să aprobe în unanimitate.
Raportul va fi dezbătut azi în Consiliul JAI.
Consiliul UE probabil va relua în septembrie discuţiile privind aderarea României la Schengen.
Reprezentantul preşedinţiei ungare a UE, Eniko Gyori, a declarat că România şi Bulgaria au finalizat cu succes pregătirile tehnice pentru aderarea la Schengen.
Majoritatea celor peste 40 de eurodeputaţi care au luat cuvântul, marţi seară, în dezbaterea care s-a desfăşurat în plenul PE, s-au pronunţat în favoarea aderării celor două state la Spaţiul Schengen. Europarlamentarii au susţinut că ambele state au depus eforturi majore pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, subliniind în acelaşi timp că cele două ţări sunt pregătite tehnic pentru integrare.
Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentului European a stabilit, la 2 mai, că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare aderării la Schengen. Pe baza rapoartelor de evaluare, membrii Comisiei PE au stabilit că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare pentru aderarea la Schengen, recomandând ca Parlamentul European să fie informat în continuare în legătură cu măsurile suplimentare care trebuie luate în sectorul frontierei dintre Bulgaria, Turcia şi Grecia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro