Mergi la conţinutul principal

Acte adiţionale pentru serviciile medicale

Pentru toate domeniile de asistenţă medicală, eventualele diferenţe rezultate ca urmare a negocierii contractelor pentru anul 2009 şi prevederile cuprinse în actele adiţionale corespunzătoare lunii aprilie se vor regulariza. "Acum există bugetul pe 2009, iar aceste acte adiţionale vor intra în bugetul pe 2009. Astăzi, mâine şi în zilele următoare, toţi furnizorii de servicii medicale vor veni să semneze actele adiţionale în continuarea contractelor existente. Contractul-cadru este aprobat şi, după apariţia normelor metodologice, se va negocia şi contractul pentru 2009", a declarat dr. Mariana Tarachiu, preşedintele director al CJAS Brăila. Bugetul din sănătate pe anul 2009, comunicat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Brăila, de către conducerea CNAS, este în sumă de 11.544.000 lei pentru servicii medicale de urgenţă prespitaliceşti şi transport sanitar şi în sumă de 84.964.000 lei pentru servicii medicale în unităţile sanitare cu paturi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro