Mergi la conţinutul principal

Accidente cu urmări grave

În urma coliziunii, batrânul a suferit vătămări corporale grave, fapt pentru care a fost transportat la spital, unde, la scurt timp, a decedat. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Tot în aceeaşi zi, la orele 12.50, o bătrână de 61 de ani din Galaţi, D. Florica, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Calea Călăraşilor, la intersecţia cu strada Pontonierilor, a surprins-o şi accidentat-o pe C.Valentina, în vârstă de 18 ani, din judeţul Brăila, care traversa strada pe marcajul pietonal. În urma impactului, tânăra a fost transportată şi internată la spital pentru îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro