Mergi la conţinutul principal

Accident la Valea Cânepii. Un gălățean a intrat într-un stâlp și și-a făcut mașina praf, dar a scăpat fără nicio zgârietură

Accident spectaculos la Valea Cânepii, unde o mașină condusă de un șofer gălățean a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un stâlp de pe marginea șoselei și a fost puternic avariată. Greu de crezut, după cum arată fotografiile făcute de martori la fața locului, însă șoferul gălățean - care, din câte se pare, ar fi adormit la volan - a scăpat fără răni grave. Martorii spun chiar că acesta ar fi scăpat fără nicio zgârietură... Accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 15.20. Poliția face cercetări la fața locului, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a întâmplat totul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro