Mergi la conţinutul principal

Accident în miez de noapte, cu trei maşini implicate, pe B-dul Dorobanţilor

* o persoană a ajuns la spital

 

 

 

 

Accident rutier la intersecţia Şcolilor cu Dorobanţi, cu trei maşini implicate, la miez de noapte. Potrivit martorilor, au fost implicate un auto Mercedes, un Opel şi un Logan, iar o persoană a ajuns la spital.

După cum au transmis poliţiştii, azi-noapte, în jurul orei 00:00, o tânără de 20 de ani conducea un vehicul pe strada Școlilor către strada Hipodrom, iar la intersecție cu bulevardul Dorobanților, a pătruns în intersecție și a lovit un alt autoturism. Acesta era condus pe bulevardul Dorobanților, de un brăilean de 19 ani.

În urma impactului, autovehiculul ce se deplasa pe bulevardul Dorobanților a fost proiectat într-un alt vehicul ce se deplasa din sens opus. Conducătorul autoturismului lovit inițial a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro